Meteorologii vin cu vești de ultim moment pentru toți românii. Este vorba de fenomenele meteorologice care ne lovesc în următoarea perioadă.
Alertă METEO de la specialiști! Toți românii trebuie să știe că în această toamnă revin furtunile de vară, îndeosebi în prima lună.
Directorul executiv al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Florinela Georgescu, a avertizat la RTV, că apa Mării Mediterane, Negre, Oceanul Atlantic va fi mai ridicată decât normal.
„Vor fi formaţiuni ciclonice care aduc ploi, furtuni de vară. Ploaie cu caracter torenţial. Ploi scurte. Căderi de grindină.”, a avertizat Florinela Georgescu.
Ea a explicat că luna septembrie va fi una extrem de călduroasă, dar cu furtuni. Temperaturile vor depăși 30 de grade. „Precipitaţii luna septembrie – deficitară. Octombrie şi noiembrie – acelaşi semnal, temperaturi medii mai ridicate decât normalul”, a explicat Florinela Georgescu.
Cu alte cuvinte, specialiștii spun clar și răspicat că în următoarea perioadă vom avea parte de vreme frumoasă, însă nu sunt excluse furtunile violente, provocate de mase ciclonice.
ANM a indicat că cerul va fi variabil şi doar izolat vor fi ploi de scurtă durată în zona de munte şi, posibil, în sud-estul extrem al ţării, iar noaptea în regiunile vestice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade in nordul Moldovei şi in estul Transilvaniei şi 31 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 20 de grade, mai coborâte, spre 4…5 grade, în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor fi condiţii de ceaţă.
Sâmbătă, vremea va fi caldă, cu precădere în sudul şi sud-estul ţării. Cerul va avea înnorări temporare în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde pe arii restrânse vor fi averse însoţite şi de descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Banat şi, de scurtă durată, în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 şi 32 de grade, cu cele mai ridcate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 9 şi 19 grade.
Duminică, vremea va fi caldă, mai ales în sudul, sud-estul şi centrul ţării. Cerul va avea înnorări temporare în regiunile vestice, nordice şi centrale, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde local vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil şi astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în vest, sud-est şi centru, precum şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, mai coborâte, spre 6 grade, în depresiunile din estul Transilvaniei. Ploi puternice, grindină