Vineri, 25 octombrie 2019, în zonele joase de relief din sudul şi estul ţãrii, în condiţii de nebulozitate joasã local persistentã sau ceaţã, îndeosebi în prima parte a zilei şi din nou noaptea, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. În restul teritoriului, vremea se va menţine frumoasã, iar în orele amiezii deosebit de caldã, cerul va fi mai mult senin, iar ceaţa se va semnala doar pe arii restrânse la începutul şi sfârşitul intervalului, cu o probabilitate mai mare în centru. Vântul va sufla slab pânã la moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 28 de grade, izolat mai scãzute în zonele cu ceaţã persistentã, iar cele minime, se vor încadra în general, între 2 şi 14 grade.

Sâmbătă, 26 octombrie 2019, vremea va fi în general frumoasã, iar în orele amiezii deosebit de caldã pentru aceastã datã, cu precãdere în regiunile intracarpatice. Cerul va fi mai mult senin, exceptând zonele joase de relief din centrul, sudul şi estul ţãrii, unde în primele ore ale intervalului şi pe arii în general restrânse noaptea, va fi nebulozitate joasã sau ceaţã, cu totul izolat posibil asociatã trecãtor cu burniţã. Vântul va sufla slab pânã la moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 28 de grade, cu cele mai mari valori în sud-vest, iar minimele vor fi cuprinse între -2…0 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 14 grade în Dealurile de Vest.

În ceea ce privește ziua de duminică, 27 octombrie 2019, vremea va fi predominant frumoasã, iar în orele amiezii deosebit de caldã în majoritatea regiunilor. Cerul va fi mai mult senin, exceptând zonele joase de relief din centru, sud şi est, unde în primele ore ale intervalului şi din nou în a doua parte a nopţii, pe arii restrânse va fi nebulozitate joasã sau ceaţã. Vântul va sufla slab şi moderat.

Trebuie menționat că temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 27 de grade, iar cele minime între 3 şi 14 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei.