Denisa Ţicu, specialist în meteorologie, a vorbit la Antena 3 despre schimbările meteorologice din ultima perioadă. Aceasta susține că în următoarele zile, un ciclon care se dezvoltă în Marea Neagră va lovi Europa, iar cea mai afectată zonă va fi sudul Rusiei, dar și sudul Ucrainei și nordul Turciei.
Sunt așteptate inundații, ploi torențiale, dar și schimbări la nivelul temperaturilor.
„În sudul Europei nu se așteaptă în următoarele zile precipitații, ele sunt așteptate în altă parte generate de un ciclon care începe să se dezvolte în Marea Neagră. Va fi afectată zona de Sud a Rusiei partea de sud a Ucrainei și nordul Turciei.
Meteorologii prognozează acolo cantități uriașe de apă 200 de litri pe metru pătrat. Este imens, sunt precipitații care vor avea caracter torențial pentru că și în zonele respective temperaturile au fost foarte ridicate în această perioadă și urmează o vreme la extrem în jumătatea estică a Europei”, a spus meteorologul.
Totodată, Denisa Țicu susține că există posibilitatea ca ciclonul să ajungă și spre România, cauzând vijelii, dar și fenomene extreme în mai multe zone din sudul țării.
„Este posibil să ne afecteze și pe noi pentru că e posibil ca ciclonul să ajungă în zona de coastă a Mării Negre. Noi am mai trecut într-o astfel de perioadă în urmă cu o lună de zile. Am văzut ce a lăsat în urmă acest ciclon care s-a format chiar deasupra Mării Negre.
Au fost cantități uriașe de apă au fost intensificări de vânt, vijelii, toate aceste fenomene prezente pe partea de sud-est a țării. Ne amintim de sudul Moldovei, zona Dobrogei chiar și Muntenia, au fost astfel de fenomene și posibil ca în perioada următoare acest ciclon care acum se dezvoltă în zona de est a Mării Negre să afecteze și zona țării noastre”, a mai spus meteorologul.
Luna august va fi caniculară
Denisa Țicu a mai precizat că valul de caniculă și riscul de incendii care s-au produs în Europa în ultimele zile ar putea afecta și România, în contextul în care temperaturile vor fi mai mari decât îîn luna iulie.
Meteorologul susține că vor fi înregistrate temperaturi de până la 44 de grade, iar riscul de incendii se menține ridicat atât în Grecia, Italia, cât și Spania.
„Nu va fi deloc foarte bine. Săptămâna aceasta temperaturile din întreaga Europă încep din nou să crească și vor fi afectate în special în zona de sud a Italiei, din nou Grecia care a primit de la meteorologi cod portocaliu. Temperaturile vor trece la amiază din nou la 43-44 de grade și se vor menține aceste valori termice câteva zile bune.
Foarte important nu sunt importate precipitații. în Grecia nu a mai plouat de o lună și nici în următoarele 10-12 zile conform prognozelor nu va cădea strop de apă.
Valabil si pentru sudul Italiei, Calabria, Sardinia acolo unde meteorologii au instituit un cod roșu de caniculă. Temperaturile vor trece de 45 de grade Celsius. Şi Spania, în special zona insulelor Canare va fi afectată din nou de un val de căldură”, a mai spus meteorologul.