Vremea o ia razna în toată țara iar temperaturile vor începe să scadă simțitor începând chiar de astăzi. În unele zone ale țării se va depune un strat consistent de zăpadă, iar vântul va sufla în rafale cu peste 100 de kilometri, viscolind zăpada.
De marți, românii vor avea parte de un aer rece care se va face simțit mai întâi la munte, unde vor fi ploi, lapoviţă şi ninsoare, apoi în toată ţara.
Vin ninsorile
De miercuri, ploile vor fi înlocuite de ninsori care vor cuprinde Maramureşul, Transilvania şi nordul Moldovei, iar spre seară va începe să ningă în jumătatea de sud a ţării, inclusiv în Bucureşti, iar vântul va viscoli zăpada.
De la jumătatea săptămânii, temperaturile vor înregistra o scădere briscă și nu vor mai depăşi maxima de 7 – 8 grade Celsius. Noaptea va fi ger, maximele fiind de -10 grade Celsius.
Vremea în București o ia razna
În Bucureşti va începe să ningă de miercuri seară, când este aşteptat să se depună un strat de zăpadă de câţiva centimetri.
Pe litoral, românii vor avea parte de o vreme mohorâtă, în ciuda faptului că mercurul din termometre va arăta o maximă de 12 grade Celsius. Ploile vor continua să cadă și pe timpul nopții.
Vremea se va schimba și la munte, unde se vor înregistra maxim 9 grade Celsius, iar șansele de precipitații sunt destul de ridicate. Cerul va fi predominant noros, iar pe parcursul nopții de marți maxima va atinge zero grade și va ninge.