O nouă alertă meteo declanșată de către specialiști. Meteorologii anunță o schimbare radicală a vremii astăzi, de Sfântul Ștefan. Va fi prăpăd în mai multe zone ale țării. După o primă parte a lunii cu temperaturi de primăvară, vom intra direct în iarnă, iar pecipitațiile nu vor lipsi.
Vremea se schimbă radical în România. Meteorologii au anunțat deja unde va ninge și unde va ploua, dar și în ce zone vor scădea temperaturile astăzi, dar și la început de weekend.
Schimbare radicală a vremii
Prognoza meteo, până la sfârșitul săptămânii, arată că valorile termice se vor menține mai ridicate decât cele specifice perioadei din an. Apoi, acestea vor începe să scadă și vom intra direct în iarnă.
Astăzi, temperaturile se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va avea înnorări şi pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii, cu precădere în regiunile vestice, nordice, centrale şi estice. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte şi mixte în rest.
Vântul va avea intensificări la munte şi în estul teritoriului, iar temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 2 şi 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 2 grade.
În București, cerul va fi temporar noros, dar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă de -2…-1 grad.
Cum va fi vremea sâmbătă
Sâmbătă, valorile termice se vor apropia de cele specifice pentru această dată. Cerul va avea înnorări şi se vor semnala precipitaţii pe arii restrânse în nordul şi în centrul teritoriului şi izolat în celelalte regiuni. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte şi mixte în rest.
Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 5 grade, iar cele minime între -8 şi -1 grad. Cerul va fi temporar noros în Bucureşti, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în creştere. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade.