Alertă mondială! Lumea urmează să fie din nou bombardată de o serie de atacuri teroriste. Anunțul momentului a fost făcut de ONU. Nu este de glumă, pericolul este iminent.
Organizaţia Naţiunilor Unite a avertizat că un nou val de posibile atacuri teroriste ar putea avea loc înainte de sfârşitul anului, potrivit The Guardian. În raport, specialiştii Consiliului de Securitate de la nivelul Naţiunilor Unite, au conturat o imagine globală a mişcării extremiste care continuă să ameninţe semnificativ în ciuda eşecurilor.
Autorii sunt îngrijoraţi cu privire la 30.000 de străini care au mers în „califat” pentru a lupta şi care ar putea fi încă în viaţă.
„Unii se pot alătura Al-Qaida sau altor grupări teroriste ce riscă să apară. Unii ar putea deveni lideri sau radicalişti”.
Raportul se bazează pe informaţii furnizate de agenţiile de informaţii ale statelor membre ONU, şi arată modul de gândire colectiv al serviciilor de securitate din îântreaga lume. Un motiv de îngrijorare major îl reprezintă radicalizarea „deţinuţilor afectaţi de sărăcie, marginalizare, frustrare şi violenţă”.
„Programele de deradicalizare nu s-au dovedit a fi pe deplin eficiente. Luptătorii cei mai radicalizaţi, care au primit condamnări mai mari, încă nu se apropie de perioada de eliberare. Ei rămân periculoşi şi continuă să reprezinte o provocare atât în interiorul sistemului penal, cât şi în afara lui”, conform raportului.
Statele europene estimează că în jur de 6.000 din propriii lor cetăţeni merg în Irak şi Siria pentru a se alătura ISIS sau altor grupări extremiste. Aproximativ o treime dintre ei au murit, în timp ce o altă treime a rămas în regiune sau a plecat în altă parte. 2.000 sau chiar mai mulţi ar fi revenit în Europa, se mai arată în raportul ONU. Experţii ONU precizează că „Statul Islamic va sprijini şi facilita atacurile internaţionale”.