Alertă mondială! Vladimir Putin a dat semnalul! Rusia și-a pregătit rachetele de croazieră şi pe cele balistice

Anunț important venit din Rusia. Tensiunile sunt la cote maxime, mai ales după decizia Turciei de a lansa atacuri în Siria. Ce decizie au luat rușii! Informația este oficială, fiind confirmată la cel mai înalt nivel!

Rusia va efectua, începând de marţi şi până joi, exerciţii militare strategice care includ lansarea de rachete de croazieră şi rachete balistice, a anunţat luni Ministerul Apărării de la Moscova.

„Exerciţiile vor implica 213 rampe ale Forţelor Strategice, până la 105 aeronave, din care cinci bombardiere strategice, 15 nave şi cinci submarine, precum şi 300 de unităţi de diferite arme”, a spus un purtător de cuvânt al Apărării, potrivit agenţiei Interfax.

Se aşteaptă ca la exerciţii, în care vor fi utilizate poligoane situate atât pe mare, cât şi pe uscat, să ia parte în total circa 12.000 de militari din diverse componente ale Forţelor Armate ale Rusiei, transmite Agerpres.

„Obiectivul exerciţiilor este verificarea nivelului de pregătire a structurilor de comandă şi perfecţionarea metodelor de lucru în organizarea conducerii trupelor”. a explicat purtătorul de cuvânt al Apărării.

Vinerea trecută, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat că ţara sa va începe fabricarea de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune ca răspuns la dezvoltarea acestui tip de rachete de către Statele Unite.

„Am declarat că nu vom desfăşura rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune dacă le-am avea. Acum, desigur, vom lucra la asta pentru că americanii le au deja”, a spus liderul de la Kremlin, la summitul Comunităţii Statelor Independente, desfăşurat la Aşhabad, capitala Turkmenistanului.