Avertizare de ultim moment a președintelui Donald Trump. Milioane de oameni urmează să fie expulzați în următoarele zile de pe teritoriul american. Haos la nivel mondial pregătit de SUA.
Statele Unite ale Americii vor începe săptămâna viitoare procesul de expulzare a milioane de imigranţi fără acte în regulă, care au sosit în SUA în mod ilegal, a afirmat luni preşedintele Donald Trump într-o postare pe Twitter.
‘Săptămâna viitoare ICE (Autoritatea federală de Imigraţie şi Graniţe din SUA) va începe să expulzeze milioane de străini ilegali care au intrat în mod fraudulos în Statele Unite’, a indicat preşedintele american. ‘Ei vor fi trimişi înapoi la fel de repede precum au sosit’, a adăugat el.
Trump a indicat că Guatemala este ‘pregătită să semneze un acord’, potrivit căruia migranţii care intră pe teritoriul său vor fi obligaţi mai degrabă să solicite statut de refugiat acolo decât în Statele Unite. SUA se confruntă cu un aflux de migranţi provenind din Guatemala şi din alte ţări sărace din America Centrală afectate de violenţa între bande. Donald Trump a invocat o invazie şi a făcut din lupta împotriva imigraţiei ilegale una din priorităţile administraţiei sale, scrie Agerpres.
Statele Unite au confirmat luni că nu vor mai furniza ajutoare financiare ţărilor din America Centrală atât timp cât acestea nu pun în aplicare ‘acte concrete pentru reducerea numărului de migranţi clandestini care sosesc la frontiera americană’.
Astfel, 370 milioane de dolari din ajutoarele prevăzute iniţial pentru anul bugetar 2018 vor fi direcţionate spre ‘alte priorităţi de politică externă’, a precizat Departamentul de Stat. Toate ajutoarele viitoare vor depinde de progresele înregistrate în problema extrem de sensibilă a migranţilor.
Administraţia americană a suprimat deja în martie ajutorul său pentru ‘Triunghiul nordic’, compus din Salvador, Guatemala şi Honduras, la solicitarea preşedintelui republican care le-a acuzat că ‘nu fac nimic pentru a împiedica migranţii să vină în SUA’.
Mexicul a luat măsuri deja pentru a evita aplicarea taxelor vamale punitive din partea SUA şi urmează să finalizeze marţi desfăşurarea a 6.000 de militari din Garda Naţională la graniţa cu Guatemala, unul dintre angajamentele autorităţilor mexicane de a limita imigraţia ilegală spre Statele Unite.