Dresda, scena celui mai mare măcel din al doilea război mondial, când zeci de mii de oameni au murit în urma unui bombardament, se află în stare de urgență. Este o decizie oficială generată de ascensiunea mișcărilor naziste.
Consilierii locali din Dresda, oraş care candidează pentru a deveni Capitala Europeană a Culturii în 2025, au adoptat o rezoluţie în care se precizează să sunt necesare mai multe acţiuni pentru rezolvarea problemei. Opozanţii spun însă că este prea mult, potrivit news.ro
“’Nazinotstand’ înseamnă, ca în cazul crizei climatice, că avem o problemă serioasă. Este ameninţată societatea democratică deschisă”, a declarat pentru BBC Max Aschenbach, unul dintre consilierii locali din Dresda, care a propus rezoluţia.
“Iniţiativa a reprezentat o tentativă de a schimba această situaţie. În plus, voiam să ştiu alături de ce fel de oameni stau în consiliul local din Dresda”, a afirmat el.
În rezoluţie se precizează că “atitudini şi acţiuni de extremă dreapta au loc din ce în ce mai frecvent” şi se face un apel către oraş pentru ajutarea victimelor violenţelor de extremă dreapta, protejarea minorităţilor şi consolidarea democraţiei.