Românii merg în această perioadă pe litoral pentru a-şi petrece o vacanţă liniştită, însă sănătatea le este pusă în pericol de multe ori. Controalele de săptămâna trecută au scos la iveala nereguli în zeci de locaţii.
Inspectorii sanitar-veterinari au mers în control pe litoral săptămâna trecută şi au aplicat amenzi de puţin sub 360.000 de lei. Din cele 242 de unităţi verificate în Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia, au fost sancţionate 36 de unităţi, jumătate dintre acestea fiind restaurante.
“În urma acestor controale s-au constatat deficienţe cu privire la: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; comercializarea produselor de origine animală cu termen de valabilitate expirat”, se arată în comunicatul ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor).
Cele 36 de unităţi sancţionate în perioada 8 – 14 iulie, 18 au fost restaurante, 4 unităţi tip fast – food, 3 unităţi tip bufet, 2 magazine alimentare, 4 baruri, un supermarket, o rulotă, un laborator cofetărie/patiserie şi o autoutilitară. Valoarea totală a amenzilor contravenţionale s-a ridicat la 358.900 de lei, informeaza ANSVSA.
Directia Sanitar Veterinară Constanţa încurajează toţi cetăţenii care întâmpină probleme în timpul sejrului de la mare să apeleze Comandamentul Sezon Estival la numărul de telefon 0786 577 007.