Vești șocante pentru clienții Deutsche Bank

Tot mai mulți clienți ai Deutsche Bank din Germania raportează incidente neașteptate în legătură cu blocarea accesului la conturile lor bancare. Aceștia au primit notificări care îi avertizau că accesul la conturile lor a fost restricționat permanent, iar serviciul de online banking a fost dezactivat.

Pentru mulți dintre acești clienți ai cunoscutei bănci germane, conturile sunt esențiale în activitățile financiare zilnice, astfel că blocarea acestora a generat o stare de îngrijorare și frustrare. Se tem că accesul la economiile lor va fi greu de recâștigat și că procedurile necesare vor fi extrem de complicate.

Aceste situații arată cât de importantă este precauția și verificarea atentă a oricăror notificări bancare neobișnuite.

Centrul german de protecție a consumatorilor alertează publicul

Problema a fost adusă în atenția publicului de către Centrul pentru Drepturile Consumatorilor din Renania de Nord-Westfalia (NRW), care a semnalat o creștere alarmantă a acestor cazuri.

Clienții afectați au raportat că au primit notificări prin e-mail, care foloseau logo-ul și datele oficiale ale Deutsche Bank, informându-i că fondurile lor au fost înghețate și conturile blocate.

deutsche bank
SURSA FOTO: Dreamstime

Aspectul autentic al mesajelor a amplificat credibilitatea acestora, determinând mulți destinatari să ia în serios notificarea și să considere că trebuie să răspundă imediat.

O nouă metodă de phishing. Cum operează infractorii

Investigațiile arată că aceste incidente fac parte dintr-o campanie de phishing. Infractorii folosesc mesaje care par autentice și anunță clienții Deutsche Bank că accesul la conturile lor a fost blocat, trimițându-i pe un site fals al băncii.

Acolo, utilizatorilor li se cere să acceseze funcția „Online-Banking” și să introducă detalii de conectare. Schema se bazează pe o presiune de timp – mesajul susține că, dacă clientul nu răspunde în maximum două zile, contul va fi „blocat definitiv”. Infractorii exploatează astfel aspectul profesional al e-mailurilor pentru a induce în eroare destinatarii.

Introducând datele pe site-ul fals, clienţii băncii germane le oferă „pe tavă” infractorilor cibernetici datele de acces la cont, ceea ce îi poate lăsa pe loc fără toţi banii strânşi acolo.

Centrul pentru Protecția Drepturilor Consumatorului oferă recomandări clare pentru a evita capcanele de phishing. Experții sfătuiesc clienții să ignore astfel de mesaje, să evite să acceseze linkurile incluse și să redirecționeze e-mailurile suspecte către dosarul de spam.

Băncile nu solicită niciodată detalii de conectare prin e-mail și încurajează clienții să contacteze direct instituția bancară în caz de dubii privind autenticitatea mesajului.