Preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a transmis, duminică, că 115 parlamentari au semnat până acum pentru moţiunea de cenzură anunţată de PSD şi UDMR ca reacţie la decizia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe legea privind alegerea primarilor din două tururi de scrutin. Liderul PSD a spus că cel mai probabil în prima săptămână a sesiunii ordinare va fi supusă dezbaterii moţiunea de cenzură.
Ce a transmis Marcel Ciolacu
„Vom merge în continuare, cum am promis. O să depunem moţiunea de cenzură, facem calendarul, sesiune extraordinară convocată de preşedintele României, depunem moţiunea şi, repet, moţiunea nu este.. într-o sesiune parlamentară ai dreptul să depui o moţiune în respectiva sesiune parlamentară. Nouă ne-au dat acum şansa să depunem două. Sper să se oprească odată cu asumările, sper Curtea Constituţională să judece cele trei sesizări de până acum şi sperăm noi că se va respecta până la urmă legea şi se vor stopa aceste asumări de răspundere. Nu depunem moţiunea având un proiect politic în spate, depunem moţiunea avertizând faptul că este o linie roşie a democraţiei, care nu trebuie încălcată. Până acum doar PSD şi UDMR doresc să facă acest demers. Mai este până la moţiune, mai este până la vot, vom vedea care dintre parlamentari vor veni alături de noi. Nici guvernul Orban nu a avut matematic numărul suficient nici pentru a schimba guvernul Dăncilă, nici pentru a intra dânşii la guvernare, deci, jocul este deschis şi vom vedea. În cazul în care moţiunea nu trece, vom ataca la CCR”, a spus Marcel Ciolacu duminică, în cadrul unei conferinţe de presă la Târgovişte.
Liderul PSD a precizat că speră ca, în cazul în care moţiunea de cenzură va trece, guvernul să nu dea o ordonanţă între momentul votării şi cel al publicării rezultatului moţiunii în Monitorul Oficial.
„Sper să nu le treacă prin cap, să spunem, că trece moţiunea şi până când apare în Monitorul Oficial vor da vreo ordonanţă. Se poate şi asta, ar fi chiar noaptea minţii. Nu facem nimic din ceea ce nu ne-am dorit. Am anunţat că vom face acest lucru în cazul în care vor face această, schimbare total incorectă şi abuzivă” a adăugat Ciolacu.
Moţiunea de cenzură, la un pas de realitate
Ciolacu a afirmat, răspunzând unei întrebări, că până în prezent s-au strâns 115 semnături, suficiente pentru a depune moţiunea. El a afirmat de asemenea că poartă discuţii şi cu Victor Ponta pentru susţinerea moţiunii de cenzură şi că speră să ajungă la un acord în această privinţă cu liderul Pro România. Întrebat dacă are încredere că toţi parlamentarii PSD vor vota moţiunea, liderul PSD s-a arătat încrezător.
„Eu cred că suntem oameni serioşi, ne ţinem de treabă. Şi cred, de asemeni, că cine a avut de plecat, a plecat” a răspuns liderul interimar al PSD. El a spus că înţelege ca în politică să existe şi „un anumit respect, nu numai interes personal”.
Marcel Ciolacu, ironii la adresa PNL
„Dacă dorim să trăim într-o ţară în care nu mai există opoziţie şi Partidul Naţional Liberal, prin diverse artificii, să aibă toţi primarii, să aibă guvern, să aibă preşedinte, să aibă ce vor ei să aibă, atunci, aţi văzut propunerile din sală, facem alegeri din trei tururi până iese candidatul Partidului Naţional Liberal şi vom trăi fericiţi cu Ceauşescu în bucătărie” a afirmat liderul PSD.
Guvernul şi-a anunţat decizia de a-şi angaja răspunderea în Parlament pentru legea privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Conform Constituţiei, Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege pentru care şi-a asumat răspunderea în Parlament, a fost votată.
Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea.