Românii vor afla până la finalul acestui an dacă Guvernul care va veni în locul PSD va crește sau nu salariul minim pe economie.
Potrivit programului de guvernare creionat de cei de la PSD- ALDE, românii ar fi trebuit să aibă o creștere anuală semnificativă. Astfel, în programul lor de guvernare se spunea că salariul minim net va creşte anual cu 100 lei, astfel încât din 2020 acesta să fie mai mare decât echivalentul a 300 euro.
Şi salariul minim pentru cei cu studii superioare, urma să fie majorat, anual, cu 150 lei, net. Potrivit calculelor prezentate de Antena 3, dacă această promisune ar fi fost respectată, salariul minim net pe economie urma să crească de la 1.263 lei, echivalentul a 263 euro , la 1.363 lei, echivalentul a 283 euro. În cazul angajaţilor cu studii superioare, salariul minim net creştea de la 1.413 lei, pentru un salariu de 2.350 lei brut, la 1.563 lei, pentru un salariu de 2.620 lei brut.
Este important ce va urma însă pentru români dacă PNL vine la guvernare. Liberalii evită să spună dacă vor menţine acest calendar de creştere sau vor îngheţa salariul minim. Aceștia au spus că vor face o analiză, vor discuta cu sindicatele şi patronatele. Candidatul USR PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, susţine însă eliminarea impozitării salariului minim, afirmând că trebuie „să încetăm să mai impozităm sărăcia”.
Potrivit datelor, de la 1 septembrie 2020, punctul de pensie trebuie să crească la 1.775 de lei, iar din aceeaşi lună însă din 2021 acesta va fi majorat la 1.875 de lei. PNL susţine că va menţine cuantumul pensiilor, dar, despre recalculările pe noua Lege, nu vorbesc. Ele ar trebui să înceapă din această toamnă, calendarul aplicării acestei legi fiind întârziat cu 6 luni, fiind atacată chiar de liberali la CCR. În schimb, cei de la USR, într-o analiză internă pe care i-au propus-o prezidenţiabilului Dan Barna, susţin o creştere diferenţiată a pensiilor şi eliminarea celor speciale, la fel ca cei din PNL.
PNL spune că nu este momentul încă să vorbească despre majorările salariale anuale. Legea salarizării prevede creşteri anuale până în 2022, ale salariilor bugetarilor, cu data de 1 ianuarie a fiecărui an, cu 25% din diferența dintre salariul în plată și cel prevăzut în grila din 2022. Mai mult, salariile profesorilor trebuie majorate de la 1 septembrie 2020 la nivelul prevăzut în grila din 2022.
Potrivit sursei citate, tăierile de cheltuieli vor fi însă în centrul programelor pentru 2020 şi la PNL, dar şi la USR. Eliminările din sistem prin înghețarea de noi angajări şi restructurarea masivă a instituțiilor ar urma din ianuarie, spun şi cei de la USR. Sunt vizaţi în special funcționari bine plătiți şi cei numiţi politic. Mai mult, voucherele de vacanţă vor deveni istorie, la fel cumulul pensiei şi salariului la stat.