Proiectul prevede ca autovehiculele folosite de firmele românești de specialitate pentru transportul de marfă sau pasageri vor fi supuse unui control mai atent și mai detaliat atunci când efectuează inspecția tehnică periodică.
Spre exemplu, la mașinile firmelor de transport marfă sau persoane va fi verificată, în cadrul inspecțiilor tehnice periodice, funcționarea atât a sistemului de avertizare la trecerea voluntară peste liniile de separare a benzilor de circulație, cât și a sistemului de avertizare cu privire la somnolența și lipsa de atenție a conducătorului auto, dacă un asemenea dispozitiv există, desigur.
În plus, inspectorii ITP vor verifica și cele două sisteme care ar trebui, teoretic, să-i împiedice pe șoferi să adoarmă la volan sau să iasă de pe carosabil, pe lângă elementele de frânare, direcție, lumini, anvelope sau emisii poluante.