‘După 20 noiembrie, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, însă e posibil ca după 1 noiembrie să fie un episod de ninsoare la munte. Până în 1 noiembrie, temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 20 grade şi vor fi valori pozitive noaptea’, a precizat Sandu.

Referitor la prognoza pe următoarele trei luni, Ion Sandu a spus că în decembrie valorile de temperatură vor fi mai scăzute decât în medie, iar în ianuarie şi februarie temperaturile vor fi normale pentru acea perioadă.

‘Nu este exclus însă să avem şi temperaturi de minus 15 sau minus 20 de grade Celsius. Nu ne aşteptăm la o iarnă ieşită din comun’, a adăugat directorul ANM.

În cadrul şedinţei cu reprezentanţii Guvernului în teritoriu, ministrul de Interne, Radu Stroe, le-a transmis acestora să pregătească un program de distribuire a materialelor antiderapante la nivel local, chiar dacă vremea este acum frumoasă.

Stroe a reamintit că există o problemă cu utilajele de deszăpezire care trebuie rezolvată, la fel ca şi aceea privind situaţia contractelor pentru curăţarea drumurilor pe timpul iernii.
Anvelopele de iarnă sunt obligatorii oricând se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Această lege a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2011, însă cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii în fiecare an începând cu data de 1 noiembrie. În propunerea legislativă din 2010 a fost menţionat intervalul 1 noiembrie – 31 martie, însă ulterior s-a renunţat la el, în condiţiile în care se poate la fel de bine să ningă în lunile octombrie sau aprilie.