A fost bucurie printre șoferi când au aflat că pot afla mult mai rapid prețul benzinei ai al motorinei.
Consiliul Concurenței a lansat luni o platformă online dedicată șoferilor, prin care aceștia pot verifica prețurile benzinei și motorinei în cadrul principalelor lanțuri de stații de carburant din România. Aceasta se intulează „Monitorul preţurilor carburanţilor”.
Bucuria a fost de scurtă durată. Și asta pentru că aplicația, care a costat 300.000 de euro, a picat la scurt timp de la lansare.
Șoferii ar fi trebuit să se poată informa de aici care sunt preţurile la carburanţi în fiecare staţie.
„Monitorul Preţurilor carburanţilor auto urmăreşte, pe de o parte stimularea concurenţei între companiile de distribuţie a carburanţilor auto şi , pe de o parte, asigurarea posibilităţii consumatorului de a alege carburanţii cu cel mai bun raport calitate-preţ. Pentru atingerea acestui deziderat, prin proiectul Monitorul Preţurilor este creată o bază de date care conţine principalele companii care comercializează carburanţi, amplasarea geografică a benzinăriilor deţinute de fiecare, tipurile de carburanţi (benzină, motorină şi GPL) comercializate în fiecare benzinărie, preţurile la pompă practicate”, a precizat autoritatea de concurenţă.