Asociaţia Română a Cărnii (ARC) atrage atenţia, joi, asupra apariţiei primelor două focare de pestă porcină africană notificate de Republica Moldova la Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE).
'Cazurile au fost semnalate la porcii din gospodăriile populaţiei aflate în nordul raionului Donduşeni, la mai puţin de 70 kilometri de frontiera cu România. În aceste condiţii, este necesar ca atât fermierii, cât şi producătorii de carne de porc, precum şi unităţile care manipulează vânat sălbatic – în special aceia care îşi desfăşoară activitatea în judeţele riverane cu Republica Moldova şi Ucraina – să sporească vigilenţa şi supravegherea efectivelor, iar orice suspiciune să fie imediat raportată serviciilor sanitare – veterinare teritoriale', afirmă ARC, într-un comunicat de presă.
Potrivit Asociaţiei, apariţia unor cazuri de pestă porcină africană ar conduce la un dezastru economic pentru crescătorii, producătorii şi procesatorii de carne de porc, motiv pentru care autorităţile statului trebuie să întreprindă toate demersurile incluzând întărirea controalelor la frontieră pentru a evita introducerea virusului în România.
La finele lunii septembrie, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că pentru a preveni pătrunderea în ţară a pestei porcine africane (PPA) va fi dispusă interzicerea importului de către consumatori a produselor de origine animală din Republica Moldova şi Ucraina.
''Vom dispune interzicerea importului a produselor de origine animală de către consumatori (din Republica Moldova şi Ucraina – n. r.). Am informat şi preşedintele şi premierul. În momentul în care ar intra în ţară (pesta porcină africană – n. r.), toţi porcii din zona respectivă ar trebui sacrificaţi. Ar fi pierderi incomensurabile, greu de estimat la ora actuală. Ştiu din experienţa statelor membre ale UE, Balticele şi Polonia, care au avut pierderi foarte mari'', a afirmat ministrul Agriculturii.
Conform ministrului, PPA este o maladie extrem de periculoasă pentru care nu există vaccin, iar în momentul în care ar ajunge în ţară s-ar înregistra pagube foarte mari.
Irimescu a punctat faptul că măsurile de prevenţie vizează, în primul rând, oprirea pătrunderii în ţară a produselor animale din cele două ţări, precum şi controlul asupra migraţiei porcilor mistreţi în zona de frontieră cu cele două state.
Un focar de pestă porcină africană a fost înregistrat, în ultimele zile, în satul Mosana din raionul Doduşeni, în Republica Molodova, la 53 de kilometri de cel mai apropiată localitate din România, respectiv Mitoc din judeţul Botoşani.
SURSA: Agerpres