Alertă: Planeta este în pericol. Avertismentul lansat de ONU: „Nu suntem pe calea cea bună“

ONU tocmai a tras un semnal de alarmă care vizează toată Planeta. Secretarul general al organizației, Antonio Guterres, a lansat un avertisment potrivit căruia lumea nu se îndreaptă pe calea cea bună.

Semnal de alarmă de la ONU. Secretarul general al organizației, Antonio Guterres, a spus că Planeta noastră nu se află pe calea cea bună referindu-se la riscul de a nu atinge obiectivele de limitare a creşterii a temperaturilor.

„Vedem peste tot demonstraţia evidentă că nu suntem pe calea cea bună pentru a atinge obiectivele definite prin Acordul de la Paris“, a declarat Guterres înainte de a pleca într-un turneu în Fiji, Tuvalu şi Vanuatu, relatează AFP.

„În mod paradoxal, pe măsură ce situaţia se agravează pe teren, măsurile politice par să dea înapoi“, a subliniat el la Auckland, în Noua Zeelandă, alături de premierul Jacinda Ardern.

Potrivit acestuia, cele mai afectate de încălzirea globală vor fi micile naţiuni insulare, care sunt „într-adevăr în prima linie“.