Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă, marţi seară, că gripa aviară a fost diagnosticată şi pe teritoriul României. Focarul se află într-o fermă de tip comercial din judeţul Maramureş. Polonia şi Ungaria se confruntă cu evoluţia unor focare de gripă aviară, virusul H5N8.
Potrivit ANSVSA, în baza Legii nr. 1/2008, a HG nr.1189/2009 şi conform solicitării ANSVSA, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a fost convocată şedinţa Centrului Naţional de Combatere a Bolilor, în videoconferinţă cu prefecţii din Maramureş şi judeţele limitrofe.
„S-a avut în vedere gestionarea situaţiei provocate de diagnosticarea, într-o exploataţie comercială de găini ouătoare din judetul Maramureş, a gripei aviare, boală care evoluează la această dată în mai multe ţări europene”, arată sursa citată.
Conform ANSVSA, pentru izolarea focarului se vor aplica măsurile specifice, care vor fi gestionate de Centrele Locale de Combatere a Bolilor din judeţul Maramures şi judeţele limitrofe.
„La această oră, situaţia este sub control, au fost luate toate măsurile de combatere în focar şi nu există posibilitatea afectării sănătăţii populaţiei”, precizează ANSVSA, potrivit Agerpres.
Un nou val de gripă aviară amenință România
Săptămâna trecută, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus aplicarea, la nivel naţional, a unor măsuri cu scopul de a preveni introducerea virusului gripei aviare în România, după ce Comisia Europeană a informat despre evoluţia unui număr de 9 focare de gripă aviară, cu subtipul H5N8, înalt patogenă, care evolua în Polonia.
Instituţia monitorizează permanent, prin sistemele informatice de alertă (ADNS), existente la nivelul Comisiei Europene, apariţia şi evoluţia focarelor, precum şi neconformităţile apărute în comerţul intracomunitar cu produse şi subproduse de pasăre (RASFF), precum şi transporturile de păsări vii şi de ouă pentru incubaţie (sistemul TRACES), având ca destinaţie România, în cadrul comerţului intracomunitar.
Foarte important de precizat că până la această dată nu au fost notificate, prin sistemele menționate, neconformități cu privire la păsări vii, ouă de incubație, produse și subproduse din pasăre. Luni, Autoritatea Sanitar Veterinară din Ungaria (NEBIH) a anunţat că virusul H5N8, o tulpină a virusului de gripă aviară, a fost descoperit la o mare fermă de curcani din judeţul Komarom-Esztergom, nord-vestul Ungariei, potrivit Reuters. Preşedintele NEBIH a ordonat ca toate păsările de la această fermă, adică peste 53.000 de curcani, să fie sacrificate.
Vineri, autorităţile din Slovacia au raportat şi ele descoperirea unui focar de gripă aviară H5N8 la o fermă de păsări din vestul ţării, acesta fiind primul focar de gripă aviară descoperit în Slovacia în ultimii trei ani.
Fără carne şi ouă din Polonia
Ilie Van, preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UNCPR), cere interzicerea importurilor de carne de pasăre şi de ouă din Polonia, ţară ce este cel mai serios afectată de această epidemie.
„Noi considerăm că ar trebui urgent interzise importurile din Polonia. Avem şi noi capacitatea de a produce carne de pasăre, nu trebuie să importăm din Polonia. Această ţară are în fiecare an probleme şi ar trebui să respecte condiţiile tehnice, dacă vrea să activeze în piaţa comună. Anul trecut a umplut toată Europa de salmoneloză, acum are probleme cu gripa aviară”, declară Ilie Van, citat de fermierinromania.ro.