Atenție mare pentru toți care dețin această marcă de mașină. Este vorba de peste un milion de autoturisme care sunt chemate în service.
Ford Motor a anunţat miercuri că recheamă 1,2 milioane de SUV-uri Explorer de pe piaţa americană, pentru un posibil defect la suspensie, care ar putea conduce la un control limitat al direcţiei, transmite Reuters citat de News.ro.
Al doilea mare producător auto american va rechema SUV-uri Explorer fabricate în perioada 2011-2017.
Rechemarea va costa divizia Ford din regiunea Americii de Nord 180 de milioane de dolari, sumă care va fi bugetat în trimestrul al doilea. Compania anticipează în continuare un profit ajustat înainte de dobânzi şi taxe mai mare decât în 2018.