Haos în localitatea vâlceană Măciuca, unde va avea loc nunta lui George Simion. Autoritățile fac eforturi uriașe și caută soluții pentru a avea suficiente locuri de parcare pentru toți invitații.
Menționăm faptul că centrul comunei se află chiar lângă resortul unde va avea loc nunta lui George Simion, liderul AUR anunțând deja că va pune la dispoziție celor care au nevoie autocare pentru a ajunge la eveniment.
Până la momentul actual, în jur de 10.000 de persoane au confirmat că vor participa la nunta lui George Simion. O mare parte dintre aceștia au optat deja pentru transportul în comun, pus la dispoziție de filialele AUR din fiecare județ, însă sunt și persoane care vor veni cu propria mașină, numărul acestora fiind de ordinul miilor.
Autoritățile din localitatea Măciuca sunt în alertă
Într-un interviu acordat pentru Adevărul, primarul localității vâlcene, Mugurel Mărcoianu, susține că Primăria nu a fost implicat la acest eveniment și că încă așteaptă niște documente din partea liderului AUR.
„Până acum s-a depus la Primărie o cerere pentru organizarea unui eveniment cultural – artistic, dar încă nu sunt toate documentele necesare la dosar. Vreau să se știe de la bun început că primăria nu are nicio implicare în acest eveniment. Doar pe partea legată de Legea 60/1991, cu avizarea evenimentului cultural – artistic, avem depusă o cerere de intenție. Însă mai așteptăm încă documente”, a spus edilul.
La rândul său, managerul Complexului Forest Retreat & SPA din Măciuca susține că parcarea este asigurată deja pentru miri, dar și pentru apropiații lor însă mai este nevoie de spații suplimentare. „Parcarea este deja asigurată. Este rezolvat totul, bineînțeles că se va putea…”, a menționat pentru Adevărul, Anamaria Tipărescu, managerul Complexului Forest Retreat & SPA din Măciuca.
Nunta lui George Simion ar putea bloca traficul din comuna Măciuca
Primarul speră însă ca nunta lui George Simion să nu blocheze circulația din zona centrală. El a precizat că nu își dă încă seama unde vor fi parcate un număr atât de mare e mașini.
„Ideea este să nu blocăm circulația în zona centrală. S-a făcut, din câte am înțeles, o solicitare și pentru întreruperea circulației, dar nu știu să se fi luat vreo decizie în acest sens. Mulți dintre participanți, din câte am văzut, vor veni organizat. Nu știu să vă spun unde, mai ales în zona centrală, vom reuși să parcăm atâtea mașini”, și-a exprimat neliniștea primarul Mugurel Mărcoianu.
Edilul are și o mare temere cu privire la evenimentul care va avea loc în weekend. Acesta speră să nu există probleme având în vedere că există un număr mare de participanți, iar evenimentul va avea loc într-o zonă aflată la intersecția unui drum județean cu un drum național.
„Rămâne să vedem ce va reprezenta această nuntă pentru comunitate. Sper să nu fie probleme. Evenimentul va avea loc într-o zonă aflată la intersecția unui drum județean cu un drum național. Singura noastră grijă este să nu existe incidente”, a mai menționat primarul, pentru sursa citată.
Referitor la solicitarea privind restricționarea circulației, Adevărul scrie că la Poliția din comuna Măciuca nu a fost depusă încă o astfel de cerere, cel puțin până acum.
George Simion pune la dispoziție invitaților săi autocare
Menționăm faptul că George Simion s-a implicat extrem de activ și a creat și o pagină dedicată evenimentului George și Ilinca Simion”. Acesta le-a recomandat celor care doresc să participe la eveniment să-și lase mașinile personale în marile orașe din apropierea locației, iar mai apoi să se urce în autocarele puse la dispoziție special pentru acest eveniment de către organizațiile AUR Vâlcea și Dolj.
„Pentru a evita blocajele în trafic, recomandăm ca participanții să lase mașinile personale în trei orașe apropiate de eveniment (Craiova, Drăgășani și Râmnicu Vâlcea) de unde pot continua deplasarea cu autocare puse la dispoziție de către noi. Parcările unde rămân mașinile voastre sunt păzite.
Programul autocarelor puse la dispoziție de către noi (fără costuri din partea voastră) va fi publicat aici (pe pagina dedicată evenimentului – n.red.)”, au precizat organizatorii.