COVID – 19 lovește și Banca Națională a României. Efectul, scăderea rezervelor internționale ale țării, aceasta însemnând și aur, dar și valute.
BNR anunță, în plină stare de urgență, că rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 aprilie 2020 au fost de 38,417 miliarde euro, faţă de 39,006 milioane euro la 31 martie 2020. Practic, rezervele au scăzut în perioada stării de urgență.
Scad și rezervele valutare
Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la data menționată la nivelul de 33,156 miliarde euro, față de 34,123 miliarde euro la 31 martie 2020. În cursul lunii au avut loc intrări de 4,075 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene și altele, precum și ieşiri de 5,042 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăţi de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.
Avem 103,6 tone de aur
Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5.261 milioane euro. Plăţile scadente în luna mai 2020 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 147 milioane euro.