Rusia a prezentat public controversata sa rachetă, pe care SUA au cerut să o distrugă. Armata rusă a prezentat miercuri racheta pe care americanii o acuză că nu respectă Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (IFN) și intenționează să abandoneze pactul.
În acelaşi timp, Moscova a calificat drept ”inacceptabilă” cererea Washingtonului de a distruge noua sa rachetă.
În faţa numeroşilor jurnalişti adunaţi în Parcul Patriot, la aproximativ 50 km de Moscova, înalţi responsabili ai armatei ruse au descris în detaliu sistemul de rachete 9M729, insistând pe raza sa de acţiune de maxim ’480 km’, care respectă deci Tratatul INF, acesta stabilind limita la 500 km.
În faţa camerelor de filmat, racheta 9M729 a fost prezentată, în premieră, publicului într-un hangar al Parcului Patriot, un parc de distracţii consacrat istoriei şi echipamentelor militare.
În cadrul briefingului din Parcul Patriot Ministerul rus al Apărării a prezentat ataşaţilor militari străini şi reprezentanţilor mass-media ruse şi străine un dispozitiv de lansare Iskander-M, echipat cu patru rachete 9M729 şi un container mobil şi de lansare a acestui tip de rachetă.
În octombrie, preşedintele american Donald Trump a anunţat intenţia SUA de a se retrage din acest acord, pe motiv că Moscova nu îl mai respectă. Subiectul în dispută: racheta 9M729, capabilă să transporte un focos nuclear, şi care – susţin Statele Unite şi NATO – are o rază de acţiune mai mare de 500 km.
Rusia a negat de la început că ”nefondate” aceste acuzaţii, acuzând la rândul său Washingtonul de încălcarea INF, dar aceasta este prima oară când Moscova oferă mai multe informaţii publice privind racheta incriminată de Washington.
Prezent la această demonstraţie, ministrul rus adjunct de externe, Serghei Riabkov, a afirmat că Tratatul INF trebuie ‘menţinut’ şi că SUA sunt cele care trebuie ”să ia o decizie” în acest sens.
Luna trecută, Washingtonul a dat Moscovei un ultimatum de 60 de zile pentru a se conforma tratatului, cerând distrugerea rachetei, avertizând că în caz contrar la 2 februarie va declanşa procedura de retragere din acord.
Cererea SUA, ”adresată Rusiei” de a elimina într-o manieră verificabilă racheta de croazieră 9M729 este absolut inacceptabilă pentru Moscova, a insistat miercuri Serghei Riabkov în cadrul briefingului comun al Ministerului de Externe şi Ministerului Apărării de la Moscova consacrat rachetei 9M729, potrivit TASS.
La această prezentare nu au venit ataşaţii militari ai SUA, Marii Britanii, Franţei şi Germaniei, precum şi reprezentanţii misiunii militare a NATO din Rusia, cu toate că au fost invitaţi, au declarat pentru TASS surse din Ministerul rus al Apărării.
În acest sens, ministrul rus adjunct de externe Serghei Riabkov a afirmat că ”anumite forţe din SUA nu au nevoie ca Moscova să poată să infirme informaţiile eronate ale Washingtonului” cu privire la racheta 9M729. Motivul real al retragerii SUA din INF ar fi, în opinia sa, ”dorinţa Washingtonului de a-şi elibera mâinile pentru a contracara oponenţii geopolitici’”
Săptămâna trecută, ministrul german de externe Heiko Maas, reiterând poziţia europenilor care doresc ca INF să fie menţinut, a cerut Moscovei să distrugă controversata rachetă pentru a păstra un tratat care vizează ”interesele fundamentale de securitate” ale Berlinului şi ale Europei.
De asemenea, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că noua rachetă rusească poate lovi oraşe din Europa în câteva minute de la lansarea din interiorul teritoriului rus şi pot transporta ogive nucleare.
Tratatul INF, semnat în 1987 de către preşedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan, şi conducătorul sovietic Mihail Gorbaciov, interzice utilizarea unei serii întregi de rachete cu rază de acţiune variind între 500 şi 5.000 de km, scrie ProTv.ro.