Dispoziţia guvernamentală, publicată vineri pe portalul oficial de informaţii juridice al executivului rus, menţionează că unul dintre obiectivele programului este creşterea cu 86%, în raport cu 2015, a competitivităţii producţiei industriale militare a ţării, atât pe piaţa internă, cât şi cea externă.
Anul acesta, alocările vor fi de 5,9 miliarde de ruble (aproximativ 90 de milioane de dolari), în timp ce în 2020 vor ajunge la 8,5 miliarde de ruble (aproximativ 130 de milioane de dolari).
Pentru perioada cuprinsă între 2021 şi 2027, vor fi alocate anual 8,6 miliarde de ruble (aproximativ 132 de milioane de dolari).
Decizia de prelungire a programului de dezvoltare a industriei militare, adoptată miercuri, intervine în toiul tensiunilor dintre Moscova şi Washington declanşate de decizia SUA de a se retrage din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF).
Ca reacţie, Rusia a anunţat că se retrage şi ea din tratat, dar a subliniat că nu se va lăsa antrenată într-o cursă ‘epuizantă’ a înarmărilor, avertizând că va adopta răspunsuri simetrice la acţiunile americane în domeniul armamentului.