Românii trebuie să fie foarte atenți la locul de muncă. O măsură care se va aplica în scurt timp va duce la diminuarea salariului
Românii care vor avea rezultate mediocre la locul de muncă riscă să primească mai puțini bani timp de un an de zile. Această măsură îi vizează pe funcționarii publici și a fost inclusă în Codul administrativ. Cei care vor munci însă, vor primi prime.
„Activitatea profesională se apreciază anual, ca urmare a evaluării performanțelor profesionale individuale, de către conducătorul instituției publice, la propunerea șefului ierarhic, prin acordare de calificative: foarte bine, bine, satisfăcător și nesatisfăcător”, este prevăzut în ordonanța Codului administrativ.
Calificativele obținute la evaluarea profesională vor fi avute în vedere la promovarea într-o funcție publică superioară; acordarea de prime, în condițiile legii; diminuarea drepturilor salariale cu 10% până la următoarea evaluare anuală profesională, pentru funcționarii publici care au obținut calificativul „satisfăcător”; eliberarea din funcție.
Evaluarea profesională a funcționarilor publici reprezintă, practic, evaluarea gradului și a modului de atingere a obiectivelor individuale și evaluarea gradului de îndeplinire a criteriilor de performanță.