NATO a aprobat miercuri o serie de măsuri politice şi militare pentru a răspunde ameninţării noilor rachete SSC8 desfăşurate de Rusia, cu încălcarea unui tratat semnat în 1987, a anunţat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează presa internațională.
”Ţările NATO îşi vor întări apărarea antirachetă (…) dar nu intenţionează să desfăşoare noi rachete în Europa”, a explicat Jens Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă la finalul primei zile a reuniunii miniştrilor apărării din Alianţă.
”Reacţia noastră va fi defensivă, măsurată şi coordonată”, a precizat el.
O gamă de măsuri politice şi militare a fost aprobată, dar Stoltenberg nu a furnizat amănunte, de teamă să nu afecteze eforturile diplomatice angajate.
”Aceste măsuri vor fi aplicate numai dacă Rusia refuză să revină la conformitate de o manieră clară şi verificabilă”, a mai spus el.
De menționat că NATO cere ca Rusia să-şi distrugă noul sistem de rachete înainte de 2 august. Aceste dispozitive sunt capabile să transporte focoase nucleare şi să lovească rapid oraşele europene, încălcând tratatul privind armele nucleare de rază intermediară (INF), încheiat în 1987 de Moscova şi Washington.
Acordul bilateral a permis eliminarea rachetelor balistice şi de croazieră SS20 ruse şi Pershing americane desfăşurate în Europa.
”Noi ne-am demonstrat răbdarea, dar Rusia continuă să desfăşoare aceste arme. Este foarte grav”, a avertizat Stoltenberg. ”Aceste rachete sunt dificil de detectat”, a subliniat el.
SUA şi-au anunţat decizia de a se retrage din tratat dacă Rusia refuză să-l respecte. ”Sfârşitul tratatului FNI va fi efectiv pe 2 august”, a reamintit secretarul general al NATO.