O tentativă de atac terorist a avut loc la New York, lângă casa unui economist, activist politic, și om de afaceri miliardar. Un dispozitiv explozibil a fost găsit luni într-o cutie poştală în apropierea casei din New York a unui miliardar american de origine ungară, potrivit ediţiei de luni a publicaţiei The New York Times, care a citat surse ale poliţiei.
George Soros a devenit o ţintă a criticilor militanţilor de dreapta în Statele Unite şi în Europa de Est.
Autorităţile au răspuns apelului efectuat în jurul orei 15.45 de la domiciliu din Katonah, New York, în legătură cu găsirea unui pachet suspect, notează publicaţia citată.
„Un angajat al reşedinţei a deschis pachetul şi a descoperit ceea ce părea a fi un dispozitiv explozibil”, a menţionat poliţia pentru The New York Times.
Angajatul a dus pachetul într-o zonă împădurită şi a sunat poliţia.
O echipă de genişti a sosit şi a detonat dispozitivul, a declarat un oficialul de poliţie.
George Soros nu se afla la domiciliu în momentul găsirii pachetului suspect, precizează publicaţia citată.