Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor cazurile de infectare cu varianta Delta va reprezenta 90% din noile infecții din UE până la sfârșitul lunii august. Crește numărul deceselor în Rusia și Portugalia, iar Israelul este deja în alertă.
Europa, în alertă din cauza variantei Delta
Numărul de noi cazuri de coronavirus a crescut în Europa, pentru prima dată în ultimele 10 săptămâni, a declarat Organizația Mondială a Sănătății, punînd cruce oricărei speranțe că pandemia se va încheia, pe măsură ce vaccinările progresează, scrie Washington Post.
Cel puțin 63% dintre persoanele din regiunea europeană, care se întinde din Portugalia în vest până la granița estică a Rusiei, așteaptă încă prima doză a unui vaccin. Până în august, se așteaptă ca varianta Delta să devină dominantă în toată Europa, deoarece restricțiile sunt ridicate pe tot continentul.
Dar, în țări ca Marea Britanie, ratele ridicate de vaccinare au contribuit la menținerea unui număr scăzut al deceselor cauzate de viruși, spun oficialii din domeniul sănătății.
Scandal între Marea Britanie şi Germania
Marea Britanie a devenit și ținta ministrului german de interne, care a acuzat organul de conducere al fotbalului european că a permis ca aproximativ 40.000 de fani să urmărească meciul Anglia-Germania pe stadionul Wembley din Londra. Ministrul Horst Seehofer a afirmat că decizia de a permite spectatorilor să fie prezenți pe stadion a fost „absolut iresponsabilă”.
OMS a lansat recent un instrument despre care spune că va ajuta la monitorizarea mediului pandemic și a restricțiilor aferente în orașele care găzduiesc meciurile Euro 2020 în zilele următoare. Oficialii locali ar trebui să acorde mai multă atenție mișcării suporterilor în orașele-gazdă.