Nivelul Dunării în Ungaria crește rapid
Nivelul apei continuă să crească pe toate segmentele Dunării din Ungaria, spune Gabriella Siklós, purtătoarea de cuvânt a Direcției Generale Naționale a Apelor, pentru InfoRádio.
Aceasta a adăugat că în următoarele 10 zile va fi atins un punct maxim în diverse zone ale fluviului din țară.
La Budapesta, nivelul Dunării se ridică periculos. Ea spune că este posibil ca marți valul de inundație să ajungă în zonele joase ale cheiului.
„Nivelul apei se schimbă foarte repede, poate crește cu până la 1 metru și 20 de centimetri pe zi”, a mai spus aceasta.
Armata Ungariei este pregătită pentru orice scenariu
Ministrul Apărării din Ungaria, Kristóf Szalay-Bobrovniczky, a informat luni că armata este pregătită să intervină. El a adăugat că țara are deja 367 de soldați mobilizați pentru a asigura protecția digurilor.
În cadrul unei conferințe de presă desfășurate lângă digul râului Leitha, ministrul Apărării a subliniat că armata ungară poate desfășura peste 1.000 de soldați în mai puțin de trei ore.
Numărul acestora poate depăși 4.000 în decurs de 24 de ore.
Kristóf Szalay-Bobrovniczky a subliniat că, în caz de nevoie, armata poate pune la dispoziție elicoptere H-145, vehicule blindate și amfibii pentru a sprijini intervențiile.
Ministrul a explicat că ploile abundente din bazinul Vienei ar putea ridica nivelul Dunării la cote similare cu cele din 2013.
De asemenea, pe râul Leitha, în zona Mosonmagyaróvár, se estimează că apa ar putea atinge niveluri apropiate de cele din 1997 și 2009.
Ministrul a accentuat că trupele sunt gata să intervină rapid, oriunde situația o va impune.
„Armata Ungară este pregătită, este aici, puteţi conta pe noi, avem grijă de dumneavoastră”, a adăugat acesta.
Ministrul agriculturii, István Nagy, prezent la aceeași conferință, a remarcat că Ungaria a mai gestionat inundații de această magnitudine.
El a subliniat că guvernul are atât experiența, cât și expertiza necesară pentru a proteja țara împotriva unor dezastre naturale similare.
Viktor Orban a amânat totul de pe agenda sa
În urma inundațiilor care lovesc Ungaria, premierul Viktor Orbán a declarat luni pe X că a decis să amâne toate angajamentele internaționale.
Viktor Orbán trebuia să țină un discurs în Parlamentul European, dar și-a amânat apariția din cauza intervențiilor necesare pentru protecția împotriva inundațiilor.
Bertalan Havasi, șeful biroului de presă al premierului ungar, a confirmat acest lucru pentru agenția de presă MTI.
Premierul Viktor Orbán a amânat și vizita programată la Vatican pentru a doua parte a săptămânii și a anulat participarea sa la Adunarea Generală a ONU de la New York.
În locul său, Ungaria va fi reprezentată de Péter Szijjártó, ministrul Afacerilor Externe și al Comerțului Exterior.
Informația a fost confirmată de subsecretarul de stat și șeful biroului de presă al premierului ungar.
Inundațiile fac ravagii în Europa Centrală
Luni, locuitorii din mai multe zone ale Poloniei și Republicii Cehe s-au grăbit să evacueze, în timp ce alte regiuni din Europa Centrală începeau curățenia după cele mai grave inundații din ultimele două decenii, care au provocat distrugeri extinse și un număr crescut de victime, conform raportărilor Reuters.
În Nysa, un oraș cu peste 40.000 de locuitori situat în sudul Poloniei, primarul a ordonat evacuarea imediată a locuitorilor după avarierea unui mal de inundație din apropiere.
În orașul Ostrava din nord-estul Cehiei, ruptura unui baraj pe râul Odra, la confluența acestuia cu râul Opava, a dus la inundarea zonei industriale a orașului, inclusiv a uzinei chimice BorsodChem și a uzinei de cocs OKK Koksovny. Sute de persoane au fost evacuate din zone rezidențiale afectate.
La Litovel, un alt oraș ceh, 70% din teritoriu a fost inundat, cu ape ajungând până la un metru adâncime. Locuitorii, precum Renata Gaborova, în vârstă de 39 de ani, și-au exprimat teama pe fondul creșterii rapide a apelor.
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat că a contactat liderii altor țări afectate și a precizat că vor solicita ajutor financiar din partea Uniunii Europene. Poliția poloneză a raportat patru decese cauzate de inundații în Polonia, iar în Republica Cehă, trei persoane au murit.
În capitala Slovaciei, Bratislava, și în capitala Ungariei, Budapesta, autoritățile se pregătesc pentru posibile inundații suplimentare, cauzate de creșterea nivelului Dunării. Ministrul ungar de Interne, Sandor Pinter, a declarat că eforturile sunt concentrate pe menținerea fluviului și a afluenților săi în limitele malurilor și a menționat că până la 12.000 de soldați sunt pregătiți să intervină.
În Austria, deși nivelul râurilor și al rezervoarelor a scăzut în timpul nopții pe fondul diminuării ploilor, oficialii se pregătesc pentru un al doilea val de inundații, așteptându-se la ploi suplimentare.