Alertă totală la granița cu România! Se închide tot. Premierul a anunţat restricţiile
Trebuie să închidem acum pentru a putea deschide de Paşti, a spus Viktor Orbán, prim-ministrul ungar, vineri, în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!” a postului naţional de radio Kossuth.
„Este cert că această perioadă de închidere pe două săptămâni reprezintă linia dreaptă, ne aflăm deja în ultima fază a luptei împotriva virusului, suntem în finiş”, spune acesta.
Prim-ministrul a declarat în legătură cu noile restricţii că pentru moment se va încerca menţinerea în funcţiune a creşelor, iar florăriile vor fi deschise în data de 8 martie, ţinând cont de Ziua Femeii. Viktor Orbán a precizat că nu a existat vreo alternativă la închidere, deoarece specialiştii epidemiologi au avertizat că „va fi o tragedie” dacă nu se vor lua măsuri.
În completare, Orbán a specificat că, în timp ce grădiniţele şi şcolile generale vor fi închise, rata de contaminare în cazul creşelor permite pentru moment ca acestea să rămână deschise. Premierul a declarat că serviciile necesare pentru viaţă, magazinele alimentare şi cele care comercializează unelte pentru muncile de primăvară din grădină, vor rămâne deschise, însă toate celelalte spaţii comerciale, restaurantele, cazinourile, hotelurile, magazinele de articole tehnice şi de divertisment trebuie să îşi închidă porţile.
Subvenționarea salariilor și scutirea de impozite
Viktor Orbán a confirmat de asemenea că subvenţionarea salariilor şi scutirea de impozite – valabile în prezent în cazul domeniilor de activitate legate de turism – va fi extinsă şi asupra sectoarelor supuse noilor restricţii. Cei care închiriază spaţii comerciale aflate în proprietatea statului sau a consiliilor locale vor fi scutiţi de plata chiriei pe luna martie, nu numai pe perioada celor două săptămâni de carantină, de asemenea, sectoarele vizate vor primi sprijinul pentru salarii şi scutirea de impozite pentru întreaga lună.
Premierul a subliniat că al doilea val al epidemiei a fost mai puternic decât primul, al treilea va fi şi mai puternic. Prezentând datele detaliate, Orbán a precizat, conform cifrelor de vineri, numărul noilor contaminaţi este de 6.369, 143 de persoane au decedat, 677 de pacienţi sunt ventilaţi mecanic, media de vârstă a decedaţilor este de 75,5 ani, aşadar vârstnicii se află în continuare în pericol.
Prim-ministrul a menţionat că 6.867 de persoane sunt spitalizate, dar această cifră poate urca până la 15.000 sau poate chiar 20.000. Pentru a putea ţine sub control situaţia, este nevoie de paturi de spital, de aparate de ventilaţie mecanică şi de oameni, a spus prim-ministrul, menţionând că se va recurge la metoda detaşării, pe lângă mobilizarea rezervelor interne, se vor efectua detaşări între spitale, vor fi implicaţi medicii rezidenţi şi studenţii din anul terminal al facultăţilor de medicină, dar poate fi nevoie şi de participarea obligatorie a celor ce activează în spitalele private.
„Vor fi destule paturi, vor fi destule aparate de ventilaţie mecanică şi vom avea şi oameni în număr suficient”, a spus premierul.
Despre vacanțele oamenilor
În ceea ce priveşte călătoriile, domnia sa a rugat pe toată lumea să amâne vacanţele de lux prevăzute în zone primejdioase, pentru că ar putea importa în Ungaria noi tulpini de virus care îi pot periclita pe alţii. În opinia prim-ministrului, planul de vaccinare avansează bine, numărul vaccinaţilor a ajuns la 862.953, până vineri dimineaţa au fost înregistrate pentru vaccinare 2.813.668 de persoane.
Premierul a afirmat că numărul vaccinărilor va ajunge până în prima săptămână a lunii aprilie la aproximativ 2.400.000, până la sfârşitul lunii mai la 4.700.000, iar la sfârşitul lui iulie poate fi depăşită cifra de 8 milioane.
Despre livrarea vaccinurilor, Orbán a spus că Beijing respectă exact termenii, în cazul ruşilor există câteodată mici întârzieri în livrări, în schimb comenzile primite prin intermediul UE sunt nesigure, nu se ştie cum şi când sosesc. În privinţa atitudinii opoziţiei, Viktor Orbán a spus că în locul virusului ei se luptă cu Guvernul ungar, reprezentând interesele Bruxelles-ului în Ungaria.
Ieșirea par partidului Fidesz din Grupul parlamentar al Partidului Popular European
În legătură cu ieşirea partidului Fidesz din Grupul parlamentar al Partidului Popular European, prim-ministrul a spus că într-o perioadă în care
toţi prim-miniştrii din Europa duc „o luptă pe viaţă şi pe moarte” pentru a-şi apăra concetăţenii de virus, în :bula din Bruxelles” unii sunt preocupaţi de îngreunarea situaţiei unui partid membru prin modificarea statutului fracţiunii.
Noi am spus că mulţumim, ne-a fost de ajuns – a formulat premierul, menţionând că Fidesz şi PPE „urmează practic căi diferite”.
Viktor Orbán a afirmat că a discutat cu preşedintele CDU, cu polonezii, precum şi cu Matteo Salvini şi cu liderul celuilalt partid italian de dreapta.
În esenţă, este necesar ca „oamenii ca noi”, cei care doresc să-şi apere familia, naţiunea, care doresc cooperare între
naţiuni, în locul unui imperiu european, să avem şi noi o casă la nivelul Europei, a subliniat premierul.