Investitorul miliardar şi militantul politic liberal George Soros a lansat un apel către Europa să se „trezească” şi să realizeze „amploarea ameninţării” cu care se confruntă din partea celor pe care el îi consideră inamicii ei, atât în plan intern cât şi în plan extern, informează marţi Agerpres, citând CNBC.

Europa „se îndreaptă cu ochii închişi spre neant”, avertizează Soros într-un articol publicat luni de portalul Project Syndicate, cerându-le „popoarelor Europei să se trezească înainte să fie prea târziu”.

„Dacă nu se trezesc, Uniunea Europeană va avea soarta Uniunii Sovietice în 1991”, afirmă Soros, într-o aluzie la destrămarea URSS şi căderea comunismului.

Uniunea Europeană trece printr-un moment „revoluţionar” al cărui rezultat este „foarte incert”, şi mai rău, nici liderii Europei şi nici cetăţenii de rând nu apreciază acest lucru, explică miliardarul american de origine ungară.

„Actuala conducere aminteşte de politburo (principalul comitet de decizie al Uniunii Sovietice) la căderea URSS, continuă să dea ukazuri (decrete) ca şi cum ar mai avea vreo relevanţă”, consideră Soros.

Soros: „Din păcate, forţele antieuropene se vor bucura de un avantaj competitiv la acest scrutin”
George Soros a publicat articolul intitulat „Europa, te rog, trezeşte-te!” într-un context în care se apropie alegerile pentru Parlamentul European, la care sunt aşteptate rezultate bune pentru partidele antisistem şi eurosceptice.

„Din păcate, forţele antieuropene se vor bucura de un avantaj competitiv la acest scrutin, din mai multe motive, între care sistemul partinic învechit din majoritatea ţărilor europene, imposibilitatea practică de a modifica tratatul şi lipsa instrumentelor legale pentru disciplinarea statelor membre care încalcă principiile fondatoare ale UE”, notează Soros.

Acesta evocă situaţia politică din Germania, unde Uniunea Creştin Democrată a cancelarului Angela Merkel este supusă presiunilor nu doar din partea partenerilor de coaliţie, Uniunea Creştin Socială şi Partidul Social Democrat, ci şi a formaţiunii de extremă dreapta AfD, Alternativa pentru Germania, care a obţinut voturi printr-o abordare eurosceptică şi antiimigraţie. „Actuala coaliţie de guvernare din Germania nu poate fi la fel de ferm pro-europeană cum ar fi fără ameninţarea AfD pe flancul său drept”, remarcă Soros.

 

În ce priveşte Brexit, investitorul şi filantropul american este de părere că opinia publică britanică este din ce în ce mai conştientă de „consecinţele grave” ale plecării Marii Britanii din UE, dar „situaţia este atât de complicată încât majoritatea britanicilor vor doar să se termine odată, deşi va fi un eveniment definitoriu pentru Regatul Unit în deceniile următoare”.

Soros menţionează şi situaţia din Italia, subliniind că Europa a făcut o „greşeală fatală” în 2017, prin aplicarea Acordului de la Dublin, care stipulează ca migranţii ajunşi pe ţărmurile europene să ceară azil în ţara de sosire. Eforturile Italiei de a face faţă valului de migranţi au împins electoratul „în braţele partidului antieuropean Liga şi ale mişcării 5 Stele, în 2018”, punctează el.

Pentru a contracara forţele antieuropene, atât pe cele din interior cât şi pe cele din exteriorul blocului, Europa trebuie să-şi recunoască inamicii şi apoi să „trezească majoritatea proeuropeană adormită şi să o mobilizeze pentru a apăra valorile pe care este fondată UE”, conchide George Soros.