Se pare că se încearcă îndepărtarea Vioricăi Dăncilă de la conducere și organizarea unui Congres.

S-au anunțat și primele demisii! Este vorba de Carmen Dan, fost ministru de Interne și Roxana Mânzatu, fost ministru al Fondurilor Europene, care au anunțat că vor demisiona din funcțiile pe care le dețin dacă li se va cere acest lucru. Acestora li se alătură și Daniel Tudorache, primar al Sectorului 1.

Echipa PSD trebuie să rămână unită

Pe de altă parte, președintele interimar al PSD București, Gabriela Firea, consideră că echipa PSD trebuie să rămână unită şi acum, în opoziţie, şi trebuie să se reformeze. Aceasta dorește de asemenea organizarea unui Congres cât mai repede posibil.

„În primul rând, trebuie să avem grijă ca, după şedinţa din această seară, echipa noastră să rămână unită, partidul să nu aibă de suferit mai mult decât a avut, deja, de suferit în aceste alegeri, să nu ne împărţim în două sau trei echipe. Cred că ar fi foarte rău pentru noi, pentru că ne-ar fragiliza echipa noastră, care trebuie să rămână unită nu doar atunci când am fost la guvernare, deci la bine, ci şi acum, în opoziţie. Trebuie să rămânem uniţi şi trebuie să ne reformăm, dar o reformă reală, adevărată, aşa cum ne-o cer atât votanţii noştri”, a afirmat Gabriela Firea, întrebată dacă Viorica Dăncilă şi întreaga conducere a partidului ar trebui să-şi dea demisia după scorul înregistrat la alegerile prezidenţiale.

Întrebată ce va face dacă i se va cere să-şi dea demisia din funcţia de vicepreşedinte, ea a spus: „Am auzit şi această şcoală de gândire, că în cazul în care actuala conducere aleasă în congres nu îşi va înainta demisia, nu va depune mandatul la începutul Comitetului Executiv, ar exista probabilitatea ca un coleg al nostru să propună încetarea mandatului Biroului Permanent prin demisia vicepreşedinţilor în bloc”.

Trebuie Congres cât mai repede posibil

În același timp, Niculae Bădălău, preşedintele Organizaţiei PSD Giurgiu, afirmă, la rândul său, că un congres al partidului este binevenit cât mai repede posibil, probabil până în sărbătorile de iarnă, dacă Viorica Dăncilă va demisiona din funcţie.

Întrebat dacă Viorica Dăncilă ar trebui să îşi dea demisia, Niculae Bădălău a spus că un politician, o echipă „responsabilă” îşi asumă rezultatele, dar a precizat că demisia este un act unilateral.

„Demisia e unilaterală, numai dânsa sau conducerea poate să o decidă, dar democratic înseamnă într-un partid, în urma unei demisii, congres. Restul sunt poveşti, nu e statutar”, a punctat liderul Organizaţiei PSD Giurgiu.

Mai multe surse din PSD au declarat că Marcel Ciolacu o convinsese pe Dăncilă să demisioneze, dar, după o discuție cu Eugen Teodorovici, s-a răzgândit.

Eugen Teodorovici a apreciat că este necesară organizarea unui congres, dar numai după parcurgerea unor paşi necesari.

„Un congres trebuie făcut cât mai repede, dar ţinând cont de nişte etape care trebuie să fie parcurse, ţinând cont de ceea ce înseamnă la nivel local, poate, o discuţie, conferinţele necesare. Toţi paşii pentru a pregăti un congres, inclusiv – poate – cu modificări de statut. Poate sunt elemente care trebuie aduse ca modificare, pentru că lumea de la noi asta aşteaptă: un cod de conduită, de integritate, criterii foarte clare pentru ca cei care vor să acceadă în funcţiile de conducere ale partidului să înţeleagă în primul rând că e nevoie de oameni care să aibă la bază o pregătire temeinică. Să înţeleagă că deciziile în CEx se iau nu pentru partid, se iau decizii pentru ţară”, a precizat el.

Viorica Dăncilă a făcut tot ce este posibil

Și fostul secretar general al PSD, Codrin Ştefănescu, a apreciat că preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, şi-a făcut „datoria pe deplin” în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale.

„A făcut tot ce este posibil omeneşte, alături de cei care au condus campania, la nivel central şi la nivel teritorial. Fiecare a făcut tot ce este posibil pentru a obţine cel mai mare scor. Suntem după o perioadă nu foarte bună a PSD. Am trecut în ultimele luni chiar prin nişte probleme, inclusiv căderea Guvernului şi faptul că mai mulţi colegi de pe listele noastre au votat căderea Guvernului ne-a afectat. Cu toate astea, bătălia s-a dus până la capăt şi toţi şi-au făcut datoria. Eu cred că astăzi toţi colegii mei vor înţelege că trebuie să respectăm statutul şi probabil că astăzi, aici, vom discuta cu toţii despre posibilitatea organizării unui congres extraordinar, aşa cum toată lumea cere, dar pe baza statutului”, a spus el.