Între 15 și 21 aprilie, Bucureștiul găzduiește competiția ATP 250 Țiriac Open la Baza Sportivă Năstase/Marica, după 8 ani. Tragerea la sorți a tabloului principal a avut loc sâmbătă, 13 aprilie.
Principalul favorit este tenismenul din Argentina, Francisco Cerundolo. Acesta este numărul 22 ATP. Conform tragerii la sorți care a avut loc pe data de 13 aprilie, acesta va intra direct în optimile finale. Acolo va juca cu cel care va ieși învingător dintre francezul Richard Gasquet și argentinuanul Federico Coria.
Realizare pentru România
În cadrul conferinței care a avut loc sâmbătă, 13 aprilie, au fost prezente personalități din lumea sportului românesc. Printre acestea s-au numărat Ion Țiriac, Nadia Comăneci, dar și tenismenul canadian Denis Shapovalov.
Un lucru pe care l-a evidențiat Ion Țiriac în timpul discursului pe care l-a susținut la începutul tragerii la sorți a fost acela că este impresionat de faptul că oamenii vor veni într-un număr mare la meciurile care vor avea loc.
„În 2016 a fost ultimul. Iată acum l-am adus înapoi. Îi mulțumesc domnului Marica. Îi mulțumesc domnului Năstase pentru că ne-au pus la dispoziție acest club. Este probabil cel mai bun turneu pe care l-am avut vreodată de 250 în România. Pentru mine a fost fascinant faptul că românilor le-a căzut bine. Adică și-au adus aminte. Din câte am înțeles, e sold out la un turneu de 250”, a declarat Ion Țiriac în cadrul conferinței
România are o moștenire
De asemenea, Ion Țiriac a mai declarat în cadrul evenimentului că, faptul că ATP 250 s-a întors în România, după o perioadă de 8 ani, este o moștenire. Totodată, acesta a mai subliniat și faptul că țara noastră este strâns legată de acest sport.
„Revenind cu turneul aici este o moștenire pe care noi am avut-o pentru că avem așa: 1929, unul dintre cei opt participanți la formarea Federației Internaționale de Tenis. Avem câștigători de US Open, câștigătoare de Wimbledon, câștigători de Roland Garros, trei finale de cupă Davis, două semifinale de Cupa Federației. Un trecut îl avem. Ce ne rezervă viitorul, nu mai știm. Însă, este foarte important să realizăm că avem o șansă”, a mai precizat acesta.
Jucătorii din tabloul principal
Unul dintre jucătorii internaționali din ATP 250 de la București este și canadianul Denis Shapovalov. Acesta se va înfrunta cu francezul Corentin Moutet. Acesta revine pe teren după o accidentare la genunchi. Prezent și el la evenimentul din data de 13 aprilie, acesta a declarat că se simte sănătos și bucuros să se întoarcă pe teren.
„Aș vrea să mulțumesc tuturor celor din echipă că m-au primit în acest an. Este pentru prima dată când sunt în România. În ceea ce ține de recuperare, cu siguranță mă simt sănătos. Va fi nevoie de câteva meciuri pentru a reveni în formă, ai nevoie de timp pentru a reveni. Dar, cu siguranță mă simt din ce în ce mai încrezător cu fiecare săptămână care trece, în special fizic”, a declarat Denis Shapovalov.
Câștigătorul ATP 250 Țiriac Open
Jucătorul care va reuși să se impună în cadrul turneului de tenis ATP 250 care se va desfășura între 15 și 21 aprilie la București, va obține 250 de puncte ATP.
De asemenea, în cadrul Țiriac Open se oferă premii a căror valoare totală se ridică la suma de 580.000 de euro. Campionul simplu va primi suma de 88.125 de euro. Finalistul va primi suma de 51.400 de euro, dar și 150 de puncte ATP.
Tabloul principal de simplu Țiriac Open 2024
În cadrul turneului ATP 250 Țiriac va participa un singur român. Este vorba despre Marius Copil, în vârstă de 33 de ani și care ocupă locul 356 ATP. Acesta a primit un wild card și va evolua în calificări.
Tabloul principal de simplu:
- Francisco Cerundolo (Argentina/N.1) bye
- Richard Gasquet (Franţa) – Federico Coria (Argentina)
- Luca Nardi (Italia) – Thiago Seyboth Wild (Brazilia)
- Luciano Darderi (Italia) – Mariano Navone (Argentina/N.5)
- Sebastian Korda (SUA/N.3) bye
- Jucător venit din calificări – Thanasi Kokkinakis (Australia)
- David Goffin (Belgia) – Miomir Kecmanovic (Serbia)
- Jucător venit din calificări – Pedro Martinez (Spania/N.8)
- Lorenzo Sonego (Italia/N.6) – Joao Fonseca (Brazilia)
- Jucător venit din calificări – Aleksandar Kovacevic (SUA)
- Hugo Gaston (Franţa) – Arthur Rinderknech (Franţa)
- Alejandro Tabilo (Chile/N.4) bye
- Nuno Borges (Portugalia/N.7) – Stan Wawrinka (Elveţia)
- Corentin Moutet (Franţa) – Denis Shapovalov (Canada)
- Jucător venit din calificări – Marton Fucsovics (Ungaria)
- Tallon Griekspoor (Olanda/N.2) bye.