Drumul spre iad e pavat cu bune intenţii. Sau cu aberaţii. Din dorinţa de a atenua efectele crizei, în ultimul an şi jumătate demnitarii s-au întrecut în iniţiative controversate.

Comerţ modern cu lacătele pe uşă duminica, pentru a favoriza pieţele şi magazinele de cartier. Taxă de tranzit pentru vehiculele grele prin oraşele fără centură ocolitoare. Subvenţii pentru mănăstiri. Stimulente fiscale pentru familiile cu cel puţin trei copii. Taxă pe averile care depăşesc 500.000 de euro. Tichete-cadou pentru pensionari, în valoare de jumătate de miliard de euro (0,4% din PIB). Aproape că nu este domeniu în care imaginaţia bogată a aleşilor să nu fi lansat propuneri bizare.

Unii cred sincer în iniţiativele lor, alţii încearcă, de fapt, să promoveze interesele unor anumite grupuri, în timp ce o a treia categorie de politicieni a înţeles că poate beneficia, astfel, de publicitate gratuită. „Totul depinde de la caz la caz şi de la om la om, însă pentru unii este o cale destul de uşoară spre notorietate”, explică Sorin Ioniţă, directorul de cercetare al Societăţii Academice din România.

Partea bună este că cele mai multe proiecte de acest gen nu ajung să fie puse în practică, fiind respinse de parlamentari sau de consilierii locali sau fiind atacate în justiţie. Partea rea este că Guvernul, unul dintre cei mai severi cenzori ai aberaţiilor legislative, a lansat o ordonanţă de urgenţă prin care a decis că executarea hotărârilor judecătoreşti privind acordarea unor drepturi salariale anumitor categorii de personal bugetar va fi amânată pe motiv de resurse bugetare limitate. Şi mai ciudat este că, în urmă cu doar câteva zile, şase din cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale au stabilit că poziţia Executivului nu reprezintă o imixtiune în activitatea justiţiei.

1. Suspendarea prin OUG a executării hotărârilor judecătoreşti
2. Hipermarketurile şi supermarketurile, închise duminica
3. Impozit 10% pentru salariile sub salariul mediu brut
4. Amenzi rutiere proporţionale cu veniturile
5. Taxa pe produsele fast-food
6. Taxă pe alcoolul vândut noaptea
7. Subvenţii agricole de 300 de euro/hectar
8. Tichete-cadou pentru pensionari
9. Taxă de tranzit pentru vehiculele grele
10. Suport financiar pentru depozite de legume

Spun că vor să lupte cu efectele crizei, însă nu fac decât să provoace dezbateri aprinse. În ultimul an, parlamentarii, miniştrii şi edilii s-au întrecut în propuneri legislative bizare. Capital vi le prezintă pe cele mai controversate dintre cele 50 inventariate.

Impozitarea pensiilor, a veniturilor persoanelor cu handicap sau a bonurilor de masă. Folosirea unei părţi a rezervelor Băncii Naţionale pentru finanţarea investiţiilor în sisteme de irigaţii. Acordarea unei subvenţii lunare de 20.000 de lei fiecărei mănăstiri. Taxarea averilor de peste 500.000 de euro. Finanţarea de la bugetul de stat a învăţământului preuniversitar privat. Scutirea de impozit pe salarii, clădiri şi terenuri şi subvenţionarea dobânzii la creditele ipotecare pentru familiile cu cel puţin trei copii. Scutirea de impozit a pensiilor de până în 2.000 de lei. Sunt doar câteva dintre zecile de măsuri pe care demnitarii autohtoni le-au propus în ultimul an şi jumătate având în gând, cel puţin la nivel declarativ, criza economică. Politicienii care promovează subven­ţii ciudate, facilităţi absurde sau ajutoare ieşite din comun se găsesc mai ales în rândurile opoziţiei şi spun că propunerile lor vor să ajute anumite categorii sociale să treacă mai bine peste dificultăţile economice. Cei care inventează taxe şi impozite ce stârnesc râsul sau, după caz, stupefacţia sunt în general aflaţi la putere (de la miniştri la primari), mânaţi fiind, evident, de presiunea creşterii veniturilor bugetare.

„Sunt iniţiatori care cred sincer în demersul lor, chiar dacă acesta poate fi catalogat uşor ca aberant. Alţii reprezintă anumite grupuri de interese, cum ar fi cel al producătorilor agricoli. Cei mai mulţi, însă, şi-au dat seama că astfel de propuneri îi aduc sub lumina reflectoare­lor, îi fac să fie invitaţi la televizor şi să devină celebri“, arată Sorin Ioniţă, director de cercetare al Societăţii Academice din România.

Gradele stupizeniei

Analistul politic Cristian Ghinea crede că iniţiativele legislative inedite nu trebuie tratate în bloc. „Şi stupizenia are diverse trepte. Sunt unele de o prostie absolut monumentală, care privesc bugetul de stat ca pe un sac fără fund sau care vor să încurajeze anumite categorii punând beţe în roate altora – vezi închiderea hipermarketurilor duminica. Altele, însă, ar putea fi, totuşi, luate în discuţie“, spune el, dând ca exemplu iniţiativa privind raportarea amenzilor rutiere la venituri. „Ştiu că la sistemul fiscal pe care îl avem o astfel de propunere pare fără şanse. Însă cum ar fi dacă, de exemplu, s-ar plăti amenda în funcţie de valoarea maşinii?“, se întreabă acesta.

Din păcate, numărul propunerilor ciudate care ar merita o examinare mai atentă este extrem de mic. Cele mai multe prevăd, totuşi, lucruri precum obligativitatea utilizării de sicrie biodegradabile, interzicerea circulaţiei motocicletelor în timpul nopţii sau vânzarea obligatorie a brazilor de Crăciun în ghivece.

Nici necuvântătoarele nu scapă de frenezia legislativă: Primăria Capitalei dorea, la un moment dat, sterilizarea obligatorie a tuturor animalelor de companie, în timp ce un grup de deputaţi propune aruncarea în închisoare a celor care ucid animale (inclusiv rozătoare sau insecte dăunătoare) prin metode nefundamentate ştiinţific. Iar ceea ce este mai grav este că unele dintre aceste iniţiative au reuşit, de-a lungul timpului, să treacă de filtrul aleşilor şi să devină legi.

206-50565-0607_fiscalitate_15.jpgFISCALITATE & BUGET

AMENZI RAPORTATE LA VENITURI

Lansare: Aprilie 2010
Autori: Cinci senatori PDL
Motivaţie: Bogaţii nu respectă reglementă-rile rutiere din cauza sancţiunilor nesemnifi-cative. În consecinţă, amenzile ar trebui stabilite în funcţie de venituri: până în 50.000 de lei anual, punctul-amendă va fi 10% din salariul mediu pe economie, 50.000-300.000 de lei – 3% din venit, iar peste 300.000 de lei – 1% din venit
Impact estimat: N/A
Critici: Disproporţia sancţiunilor: pentru venituri de 4.166 de lei lunar, punctul-a-mendă va fi de 60 de lei, în timp ce pentru 4.167 de lei lunar, acesta va fi 1.500 de lei!

IMPOZIT PE VENIT ÎN DOUĂ TREPTE

Lansare: Martie 2010
Autor: Georgian Pop (PSD)
Motivaţie: Introducerea unui sistem „mai echitabil“ de impozitare a veniturilor: 10% pentru sumele aflate sub salariul mediu brut pe economie (1.940 de lei în luna februarie a acestui an), 16% peste acest prag
Impact estimat: Trei milioane de salariaţi vor încasa mai mulţi bani
Critici: Încasările bugetului de stat ar putea scădea cu peste 1,5 miliarde de euro anual, având în vedere că circa 70% din salariaţi s-ar încadra în primul nivel de impozitare. În plus, cum mulţi angajaţi îşi negociază salariul net, scăderea ar fi resimţită în special de angajatori.

206-50567-0607_vegetables_15.jpgAGRICULTURĂ & ALIMENTAŢIE

SUBVENŢII AGRICOLE DE 300 DE EURO PE HECTAR

Lansare: Septembrie 2009
Autori: Patru senatori PNL
Motivaţie: Rezolvarea unor probleme legate de finanţarea agriculturii autohtone
Impact estimat: N/A
Critici: Conform Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, România a acordat în anul 2007 subvenţii agricole în cuantum de 25% din cele acordate în vechile state membre, urmând ca valoarea lor să crească anual cu 5%. Cuantumul lor poate fi suplimentat cu maximum 50%, astfel încât poate ajunge la cel mult 163 de euro pe hectar în 2010.

SUPORT FINANCIAR PENTRU DEPOZITE DE LEGUME

Lansare: Iulie 2009
Autori: Opt deputaţi PSD şi PDL
Motivaţie: Stimularea producţiei şi valori-ficării legumelor şi fructelor. În acest sens, se propune punerea la dispoziţie de terenuri pentru construcţia de depozite de produse agricole, subvenţionarea cu 25%-40% a construcţiei şi cu 60% a energiei electrice consumate
Impact estimat: N/A
Critici: Reprezentanţii Guvernului au arătat că fondurile europene disponibile pentru agricultură pot acoperi până la 75% din costurile unor asemenea investiţii.

206-50563-0607_businessbag_15.jpgMEDIU DE AFACERI

ÎNCHIDEREA HIPERMARKETURILOR ŞI SUPERMARKETURILOR DUMINICA

Lansare: Aprilie 2010
Autor: Valeriu Steriu (PDL)
Motivaţie: Încurajarea vânzărilor în pieţe şi în micile magazine
Impact estimat: N/A
Critici: Consiliul Concurenţei va analiza propunerea, pe care o consideră ca având „potenţiale efecte de natură anti-concurenţială“. Se încalcă dreptul de alegere al consumatorului şi sunt afectate afacerile retailerilor (duminica aduce până la 20% din vânzările săptămânale), dar şi cele ale furnizorilor, care distribuie cea mai mare parte a mărfurilor prin marile magazine.

TAXA PE FAST FOOD

Lansare: Ianuarie 2010
Autor: Attila Cseke (UDMR)
Motivaţie: Alimentaţia nesănătoasă duce la creşterea îmbolnăvirilor şi, implicit, la creşte-rea cheltuielilor de sănătate, reducerea pro-ductivităţii şi a capacităţii de muncă, scăderea calităţii vieţii şi scăderea speranţei de viaţă
Impact estimat: Venituri suplimentare la buget evaluate între câteva zeci de milioane şi un miliard de euro
Critici: Taxa ar aduce creşteri de preţuri, scă-derea vânzărilor şi, în consecinţă, concedieri şi falimente. Graniţa între produsele sănătoase şi cele nesănătoase nu e deloc clară. Se vor stimula evaziunea şi artificiile fiscale.

206-50564-0607_dosar_15.jpgADMINISTRAŢIE LOCALĂ

TAXĂ DE TRANZIT PENTRU VEHICULELE GRELE

Lansare: 2007-2010
Autori: Autorităţile locale din Timişoara, Tulcea, Giurgiu, Bârlad
Motivaţie: Reducerea poluării, a deteri-orării carosabilului sau punerea de presiune pe guvern pentru construcţia unei centuri
Impact estimat: N/A
Critici: Oraşele respective nu au variantă ocolitoare sau aceasta este incompletă şi nu deserveşte decât o parte din destinaţii. „Este un abuz al autorităţilor locale, care încalcă atât tratatul de aderare al României, cât şi directivele europene“, spun reprezentanţii transportatorilor.

TAXĂ PE ALCOOLUL VÂNDUT NOAPTEA

Lansare: Ianuarie 2010
Autor: Consiliul Local Oradea
Motivaţie: Cei care consumă alcool noaptea vandalizează spaţiul public. În consecinţă, lo­-calurile şi magazinele unde se consumă/care vând alcool trebuie să plătească 3.000-5.000 de lei anual pentru fiecare oră în care sunt deschise în intervalul orar 23-6
Impact estimat: N/A

Critici: Vandalii se pot îmbăta şi acasă, cu băutură cumpărată în timpul zilei sau de producţie artizanală. În plus, spune prefectul de Bihor, chioşcurile nu pot fi puse pe acelaşi palier cu barurile.

206-50566-0607_hand_15.jpgSOCIAL

TICHETE CADOU PENTRU PENSIONARI

Lansare: Iunie 2009
Autor: Mircia Giurgiu (PDL)
Motivaţie: Pensiile sunt mici, în timp ce preţurile produselor şi serviciilor cresc continuu. Drept urmare, pensionarii cu pensii sub 1.500 de lei ar trebui să primească tichete cadou de câte 200 de lei de Paşte şi Crăciun, indexabile anual cu rata inflaţiei
Impact estimat: 0,4% din PIB
Critici: Reprezentanţii Guvernului conside­ră că alocarea tichetelor ar fi discriminatorie, având în vedere că există numeros personal activ remunerat cu până în 1.500 de lei. În plus, iniţiatorul nu identifică sursele de finanţare pentru punerea în practică a propunerii sale (care ar însemna un efort bugetar de 2,1 miliarde de lei anual).