Revista CAPITAL a publicat ediția anuală „Top 100 Manageri din România”. 10 categorii: CEO, CFO, COO, Marketing, HR, CSR, PR, Vânzări, Administratori publici și Sănătate și câte 10 persoane intervievate pentru fiecare în parte.
Am vorbit și cu Alex Coteț, fondatorul Sector 7 HUB.
Care credeți că este cel mai de succes proiect implementat în 2020?
Avand in vedere ca activez pe mai multe fronturi, ar trebui sa le separ: pe partea de film, m-am bucurat de succesul la box office pe care l-a avut filmul Miami Bici, care a strans 550 000 intrari in doar 3 saptamani cat a apucat sa ruleze in cinematografe (filmul a debutat in februarie iar in martie a intervenit lockdown-ul).
Ca publicitar, m-am bucurat de cum a fost primita campania realizata pentru Catmobile.ro – “Noi Doar Punem Intrebari”. Am reusit sa comunicam de trei ori mai mult, pastrand aceiasi parametri de buget din 2019, desi piata a tras concluzia ca e normal sa fi avut atat de mult succes campania, avand in vedere “cati bani au bagat”. Nu am bagat nimic in plus fata de trecut. Doar am aratat ca e sanatos sa fii curajos in advertising. Iar rezultatele in vanzari, pentru client, au fost peste asteptari. Din 2019. Care au fost peste cele din 2018.
Ca businessman, am reusit sa pun bazele Sector 7 HUB alaturi de niste parteneri cu experienta in publicitate. Am reusit sa generam o structura in care cei mai buni creativi se pot intersecta cu cei mai buni producatori si regizori pentru a genera cel mai bun content pentru agentii si branduri. Si asta a convins branduri mari, cu care nu m-as fi intersectat in urma cu cativa ani, sa aiba incredere in noi, de doua ori: in primul rand sa aiba curajul sa apeleze la noi si in al doilea rand, sa nu se sperie de ceea ce le propunem.
Din nou, aici ajuta si rezultatele: pornind ca publisheri de content in urma cu 10 ani, putem garanta ca tot ceea ce propunem va avea rezultate foarte bune atat in termeni de KPI’s cat si ca vanzari. Si iata ca dupa doar un an, suntem in postura in care cifrele promit ca ne vom tripla cifra de afaceri, desi am pastrat aceeasi dimensiune a companiei.
Care este cel mai mare proiect din cariera dumneavoastră implementat în cadrul instituției în care activați în prezent?
Campania pentru Zoot.ro, din 2017. A fost un proiect dificil si intens, avand in vedere ca am fost copywriter, regizor, actor si producator in acelasi timp. Insa la final am obtinut o campanie publicitara exemplara: bine primita de catre public, bine primita in industrie si cu rezultate foarte bune in vanzari.
De la aceasta campanie a pornit ideea de a construi Sector 7 HUB, un loc in care fiecare om sa aiba expertiza in cel putin doua domenii: copywriter si regizor, editor si producator, art director si operator. In modul asta, organizatia se misca de doua ori mai repede si vede de doua ori mai des potentiale solutii sau potentiale probleme viitoare.
Care sunt proiectele prevăzute pentru 2021?
In ordinea marimii proiectelor: anul acesta voi avea debutul in lungmetraj, cu filmul de comedie “Teambuilding” pe care l-am scris si la care voi incepe filmarile in iunie. Pe lista mai sunt cateva scenarii de comedie, pentru care cautam finantare.
In publicitate, avem o serie de proiecte de content si campanii digitale pentru mai multe agentii si cateva branduri directe. Incercam sa atragem cat mai multi clienti “punctro”. Adica retaileri online, banking online si alti clienti care pot masura rezultatele muncii noastre in timp real. E greu sa explici cuiva care vinde sucuri in hypermarket ce facem noi diferit si mai bine. Dar cineva care are un magazin online, o sa vada din prima zi cum cresc vizitele si cum cresc vanzarile. Asadar, data viitoare ne va da si mai multa libertate sa facem bine.
Separat, impreuna cu colegii de la Sector 7, vrem sa ne concentram din nou pe contentul propriu, dupa cativa ani in care ne-am cam neglijat comunitatea.
Care sunt cele mai mari probleme cu care v-ați confruntat în contextul pandemiei?
Pandemia a fost furtuna perfecta pentru publicitari, fiindca s-au batut cap in cap doua mari frici ale industriei: frica de necunoscut si frica de a tacea din gura. Foarte multi oameni s-au panicat si au cautat solutii nerealiste la probleme care existau doar in capul brand managerului. A fost o risipa de timp, dar a avut si un rezultat neasteptat de bun: am invatat sa spun “nu”.
Ca antreprenor aflat la oarece inceput de drum, nu exista niciodata “nu.” Ti-e frica sa refuzi potentiali bani, potentiala siguranta. Eu am zis primul “nu” in mijlocul lockdown-ului. A durut. Dar a meritat fiecare cent pe care nu l-am facut. Fiindca mi-a dat liberatate sa ma concentrez pe alte proiecte, cu beneficii mult mai mari.
Ce sfat i-ați da unui tânăr care este la început de drum într-o carieră similară cu a dumneavoastră?
Daca iti iei ca repere ceea ce se petrece in Vest, o sa stai multa vreme la usa cortului, pana te ajunge tara din urma. Eu am fost vreo 5 ani de zile “bun, dar degeaba”. Pana cand am rupt usa cortului si am intrat cu forta. Dar nu stiu daca as mai incerca asta a doua oara. Asadar, degeaba ai viziunea corecta, daca doar tu poti sa o vezi. Nu te apuca din prima sa construiesti un restaurant gourmet, daca vezi pe toate strazile oameni care stau la coada la merdenele. O sa tipi la clienti ca branza cu paine nu e gourmet, iar ei o sa-ti arate bonul zicand ca la banii aia, branza pe paine e lux. Tu vei fi ala care nu intelege ce e “gourmet”.
Fie ca lucrezi in televiziune, publicitate sau content online, pentru romani, “bun” este intersectia imediata dintre “simplu” si “ieftin”. E drama noastra ca popor sa ne indragostim de forme, fara sa fim atenti la fond. Si atunci, daca te arunci la un business sau investesti mult intr-un skill “cum se face in afara”, risti sa ai surpriza ca nu vrea nimeni sa investeasca in ceea ce stii tu sa faci. Chiar daca e de 20 de ori mai bun sau mai smart sau chiar mai ieftin. Mai bine pornesti de la nivelul poporului si cauti, cu rabdare, sa rafinezi in timp.
Care credeți că vor fi cele mai importante schimbări în domeniul în care activați în următorii 10 ani?
Multi oameni arunca niste cuvinte foarte mari in legatura cu viitorul advertisingului. Se arunca gratis cuvinte precum “A.I” , “big data”, “augmented reality”. Dar ca om de publicitate care a pornit ca outsider, la 27 de ani, nu simt nevoia sa ma mint frumos. Publicitatea prin natura ei va fi mereu risk-averse, deci retrograda. Va fi ultima care se va prinde de noi trenduri, tehnologii, pattern-uri de consum. Treptat, vom ajunge intr-un ecosistem in care consumatorul va dicta brandul, nu publicitarul.
Oamenii vor face tot mai multi bani comportandu-se ca niste branduri (vezi influencerii), iar brandurile vor topi tot mai multi bani incercand sa para oameni. Iar asta va apasa foarte mult pe puterea brandurilor de a sustine o comunicare eficienta si coerenta. Sunt multe branduri in 2021 carora le-a fi mai sanatos si profitabil sa renunte la pagina de Facebook. Evident ca nu o sa isi asume cineva asta. Dar in 2025 cand vor avea Facebook, Youtube, Instagram, Tik Tok, Twitch, Discord si alte 10 platforme pe care toata lumea comunica in acelasi timp, zilnic, cineva va trebui sa taie niste bugete.
Nu cred ca vor mai exista agentii care sa numere peste 50 de oameni. Urmatorul deceniu va fi despre contopirea rolurilor si skill-uri complementare. Si despre colaborare. Dar vor fi clustere de specialisti care vor licita pentru acele branduri care nu au reusit sa-si internalizeze felia de advertising si sunt nevoite sa externalizeze.
Bani. Ce vă spune acest cuvânt?
Banul – o resursa tot mai putin valoroasa, intr-o lume in care imaginea valoreaza tot mai mult. Banii sunt o resursa finita. Orgoliul uman este o resursa infinita. Nu gasesti un muzician amator care sa cante intr-o reclama pe mai putin de X euro. Dar se duce gratis la un concurs de talente pe TV, ca sa-l vada cartierul si sa fie “cineva”. Pana acum 10 ani, traiam intr-o lume in care trebuia sa ai bani, ca sa fii “cineva”. Acum e suficient sa ai “followers”. Daca vrei si bani, bravo tie, munceste in plus. Dar fie ca esti sarac sau bogat, adevarata fericire in ziua de azi este sentimentul ca unui strain de pe net ii pasa de tine.