Alex Găvan a plecat pe 11 iunie într-o expediţie, pentru aproximativ două luni, în masivul Karakorum, pentru a escalada Broad Peak. Masivul se află în Pakistan, la graniţa cu China, iar ascensiunea finală era planificată pentru sfârşitul lunii iulie, după finalizarea perioadei de aclimatizare.

În această primăvară, alpinistul a avut două tentative de a urca două vârfuri de peste 8.000 de metri fără oxigen şi fără sprijinul şerpaşilor: Everest (8.850 m) şi Dhaulagiri (8.167m).

Expediţia pe Everest a avut loc în aprilie, aceasta fiind a doua sa încercare de a urca acest munte fără oxigen şi fără sprijinul şerpaşilor, după cea din 2009. Alex Găvan a ajuns în Tabăra de Bază de pe Everest (5.360 m) pe dată de 15 aprilie şi a intrat în programul de aclimatizare.

Pe 18 aprilie, în jurul orei 6 dimineaţa, o avalanşă s-a produs la altitudinea de 5.800 m, între Tabăra de Bază şi Tabăra 1, într-o zonă periculoasă, denumită căderea de gheaţă Kumbu, omorând 16 ghizi Serpa, în ceea ce este considerată a fi cea mai mare tragedie din istoria muntelui. La momentul producerii avalanşei, Alex Găvan nu se afla pe Everest, fiind într-o ascensiune de aclimatizare pe un alt munte din zona.

Alex Găvan a escaladat, în afară de această nouă reușită, cinci vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya, fără să utilizeze oxigen suplimentar şi fără să apeleze la sprijinul şerpaşilor.