Pentru a evita informațiile eronate cu privire la implicarea Belarusului în războiul din Ucraina, președintele țării, Alexander Lukașenko, a făcut vineri o serie de declarații publice, în care a prezentat un scenariu în acest sens.
Oficialul susține că țara lui poate intra în război împotriva Ucrainei, însă va face acest lucru doar dacă se declanșează o agresiune împotriva acesteia. Mai exact, Lukașenco precizează că dacă ucrainenii încep să lupte împotriva celor din belarus, trupele se vor mobiliza.
El a mai adăugat că este vigilent și urmărește situația îndeaproape, astfel încât să vadă dacă este sau nu nevoie de o acțiune în acest sens.
Belarusul nu vrea să intre în război
„Există o singură modalitate de a ne implica în război: dacă începe agresiunea împotriva noastră, dacă ei încep să lupte împotriva noastră. Așa că sunt foarte atent. Când citesc aceste afirmații (n.r. că Belarusul ar putea ataca Ucraina), fac un apel la armată: „Raportați ce se întâmplă în nord-vest, ce în vest? Vedem totul? Am mobilizat totul?”, a spus el.
Totodată, președintele din Belarus a mai amintit și de faptul că în repetate rânduri a confirmat faptul că nu vrea să atace Ucraina.
„Am spus de o mie douăzeci de ori că nu avem de gând să luptăm în Ucraina”, adaugă Lukașenko, care menționează și că bielorușii „genetic nu acceptă războiul”, dar acum există „război informațional”.
Ce crede Ucraina?
Totodată, Lukașenko a mai adăugat și că opoziția din Belarus formează acum unități de voluntari pentru războiul din Ucraina. Amintim faptul că la data de 11 martie, în cea de a doua săptămână de război, trupele ruse au bombardat așezările de graniță Kopany, Bukhlychi și Verkhny Terebezh din Belarus. La acel moment, nimeni nu a fost rănit în atentatele de pe teritoriul belarus.
Pe de altă parte, Ucraina are o cu totul altă părere despre mișcarea făcută de Moscova. Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei consideră că acea provocare nu a fost una întâmplătoare și a fost efectuată pentru a implica forțele armate ale Republicii Belarus în războiul împotriva Ucrainei, evident de partea Rusiei.