Alexandra Botos priveste riscul de la inaltime

Cand nu se afla in elicopter pe ruta Haga-Kazakhstan, Alexandra Botos zboara cu avionul la Milano, la Paris sau la Houston. Ea este candidata la Top 100 femei de succes, editia 2006, care va fi lansat pe piata pe 30 martie. Alexandra lucreaza ca head of corporate risk management in Haga, la Agip KCO, o firma dezvoltata de sapte mari companii petroliere, printre care Shell, ExxonMobil, Total, Agip, ConocoPhillips. Motivul pentru care cele sapte companii si-au unit fortele este



Cand nu se afla in elicopter pe ruta Haga-Kazakhstan, Alexandra Botos zboara cu avionul la Milano, la Paris sau la Houston. Ea este candidata la Top 100 femei de succes, editia 2006, care va fi lansat pe piata pe 30 martie.



Alexandra lucreaza ca head of corporate risk management in Haga, la Agip KCO, o firma dezvoltata de sapte mari companii petroliere, printre care Shell, ExxonMobil, Total, Agip, ConocoPhillips. Motivul pentru care cele sapte companii si-au unit fortele este exploatarea celui mai mare camp petrolifer descoperit in ultimii 30 de ani, localizat in Marea Caspica, Kazakhstan. “Sediul companiei este la Haga, dar zbor uneori la Milano, unde e baza Agip, alteori in Huston, unde se afla Exxon, sau la Paris, unde se afla Total. Este o rutina sa fiu cam de trei ori pe luna la Londra, unde se afla o mare parte a colegilor mei, dar si in Kazakhstan, unde se desfasoara operatiunile de forare”, povesteste Alexandra despre viata ei lipsita de monotonie. Cum a ajuns Alexandra la Agip KCO? Dupa terminarea Facultatii de Fizica la Bucuresti, a urmat un master la Institute of Offshore Engineering in Edinburgh, iar apoi a lucrat cativa ani la compania Kvaerner. “In perioada de consultanta in Marea Britanie, lucrand pe proiecte scurte cu diverse companii, printre care si Agip, am cunoscut o serie de manageri. M-au contactat in 2000, am discutat si, din 2001, am inceput lucrul la ei. Pe vremea aceea, lucram la o companie petroliera din Romania, o oferta pe care am acceptat-o cu bucurie, crezand ca voi putea aplica experienta de cinci ani acumulata in Marea Britanie. Dar am fost foarte dezamagita, si cand a venit propunerea Agip, mi-a fost usor sa ma decid incotro sa merg”, relateaza Alexandra.


Pe scurt, Alexandra raporteaza – cu ajutorul unei retele de specialisti – board-ului director, toate riscurile posibile, fie ca e vorba de relatiile cu guvernul din Astana, riscurile tehnice care se evalueaza la Londra, riscurile de operatiuni in Marea Caspica, unde, in momentul in care ne scria, erau minus 33 grade Celsius si blocuri de gheata in miscare. “In aceasta industrie, in general, riscurile sunt mari, dar acest camp petrolifer, in particular, aduce riscuri foarte mari, care trebuie identificate din vreme, analizate atent si prevenite la timp. Am conceput un proces care sa asigure managementul riscurilor intr-un mod detaliat, m-am ocupat de implementarea lui la nivel de corporatie, iar acum il mentin. Procesul presupune patru pasi: identificarea riscurilor, analiza, managementul lor si raportul de progres board-ului de directori”, spune Alexandra despre slujba ei.
Nu stie daca se va intoarce in Romania, de unde a plecat pentru ca “afara” a primit un tratament corect, civilizat si a fost evaluata ca persoana, pe baza cunostintelor sale, nu in functie de criterii subiective. “Acum, recompensele vin singure: daca e nevoie de tine, ti se obtine permis de lucru oriunde; daca esti valoros, te platesc bine pentru expertiza, te cultiva, te motiveaza sa ramai la jobul respectiv sau ti se face o oferta mai buna”, spune Alexandra.

Carte de vizita

Studii: Facultatea de Fizica,

Universitatea Bucuresti;

Master in Marine Resource

Development and Protection,

Heriot-Watt University, Edinburgh.


Experienta: consultant, apoi business development executive la Kvaerner UK; business development manager la Rompetrol; head of corporate risk management la Agip KCO.