Două românce care s-au stabilit în Italia au început o campanie pentru găsirea celor două adolescente răpite de Gheorghe Dincă. Sute de afișe cu Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu au fost lipite de romance pe străzile din Italia, în speranța că vor fi găsite. Nicoleta și Roberta au scris că sunt fete “ucise”, dar fără niciun cadavru, motiv pentru care ele încă mai speră că vor fi găsite în viață.

“Salvaţi cele două fete „ucise”, fără niciun cadavru găsit, fără niciun indiciu că ele chiar au fost ucise. Se zice că sunt aduse şi vândute de către răpitorii lor aici, în Italia, pentru prostituţie”, este mesajul apărut pe afișe în Italia.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că la ultimele percheziții făcute la Caracal, în locuința lui Gheorghe Dincă, au fost găsite mai multe articole de îmbrăcăminte cu pete de sânge.

„Sângele poate aparține unei victime, poate aparține lui Dincă, poate aparține soției. Până la rezultatul expertizei nu se poate spune cu exactitate cui aparțin”, au spus sursele citate.

Conform acestora, toate probele adunate vor fi trimise la Institutul de Medicină Legală. Aceleași surse au declarat că a fost strânsă o cantitate mare de probe.