Într-un interviu acordat pentru Viva, Alexandra Stan susține că între ea și partenerul său există iubire, respect, dar și înțelegere.
„Atunci când există iubire, respect, înțelegere, nu cred că ai de ce să aștepți. Unii oameni iau deciziile acestea mai greu, alții mai repede. Nu consider că trebuie să existe un pattern. Hotărâtă și fericită.”, a declarat artista.
Totodată, ea a mai adăugat că ceremonia a fost una frumoasă, chiar dacă prietenii nu le-au fost aproape. Cununia religioasă a avut loc la Constanța, iar ceremonia a fost și ea una deosebită și intim, așa cum și-a dorit Alexandra Stan.
„Cel mai mare minus este că n-am avut prietenii aproape, dar a fost o ceremonie frumoasă. Ceremonia religioasă am avut-o la Constanța, la Biserica Sf. Nicolae. Am fost cununați chiar de preotul care a cununat-o și pe sora mea, care mi-a botezat nepoții. E părintele meu duhovnic.
A venit la Constanța și părintele lui duhovnic, care este călugăr și care slujește la Mănăstirea Sitaru, de aici de lângă București, și a fost o ceremonie foarte frumoasă. Am avut și cor, a fost totul ceva de vis, intim.”, a mai spus ea în același interviu.
Alexandra Stan nu a spus cine este soțul ei
Vedeta a mai adăugat că și-a dorit un eveniment intim, în familie și pe malul mării, iar timpul a fost destul de scurt. Acesta a apelat la un wedding planner, care a avut grijă ca totul să rămână confidențial și să fie profesional.
„Ne-am dorit tare mult un eveniment intim, o petrecere în familie, pe malul mării, ceva inedit. Fiind și timpul destul de scurt, multe detalii de pus la punct, ne-am decis să lucram cu un wedding planner și am ales-o pe Irina Mărculescu.
Am avut parte de confidențialitate, care a fost un „must pentru noi, de entuziasm, de profesionalism. Pe scurt, am fost pe aceeași lungime de undă și a ieșit minunat!”, a adăugat cântăreața.
Totuși, Alexandra Stan nu a spus cine este bărbatul cu care s-a căsătorit.