Alexandrion Group donează 100.000 de măști medicale de protecție spitalelor din România şi colaboratorilor companiei

Alexandrion Group susține lupta națională împotriva epidemiei de coronavirus. Producătorul donează 100.000 de măști medicale de protecție spitalelor din România şi colaboratorilor companiei, pentru protectia angajaţilor si familiilor acestora.

Donația Alexandrion Group, în aceasta perioadă dificilă, se numară printre multiplele acţiuni umanitare şi de responsabilitate socială, pe care compania le derulează prin intermediul Fundației Alexandrion, ȋncă din 2003, se arată într-un comunicat de presă.

„Ne confruntăm cu o pandemie mondială fără precedent, care afectează toate aspectele vieții noastre. Protejarea sănătății și siguranței clienților şi partenerilor noştri, precum şi a familiilor acestora, reprezintă prioritatea noastră în aceste momente. Alexandrion Group rămâne dedicat valorilor și principiilor sale, prin responsabilitate, solidaritate și implicare. Am deplină încredere că, ajutându-ne și susținându-ne unii pe alţii, precum și urmând recomandările autoritatilor privind sănătatea şi siguranța, vom câştiga împreună această luptă împotriva COVID-19 ”  a declarat domnul Stelios Savva, CEO Alexandrion Group.

Acțiune responsabilă

Încă de la debutul pandemiei de coronavirus, Alexandrion Group a acționat responsabil, aplicând măsuri stricte de protecție, în conformitate cu normele guvernamentale, asigurându-se că angajații lucrează în condiții de siguranță, sănătatea acestora reprezentând prioritatea companiei.

Alexandrion Group este lider în producția și distribuția de vinuri și băuturi spirtoase din România și singurul producător de single malț din țară.

Grupul este format din Distileriile Alexandrion și Distileriile SABER 1789, care au împreună o istorie de peste 200 de ani în industria spirtoasă locală și au creat unele dintre cele mai puternice mărci din România, recunoscute atât la nivel național, cât și internațional pentru calitatea și rafinarea lor.