Alexandrion Group, cel mai mare producător și distribuitor de băuturi spirtoase și vinuri din România, anunţă numirea expertului ȋn politică externă Nicholas S. Kass, ȋn poziţia de Executive Director for International Corporate Affairs, o funcţie creată recent ȋn cadrul Grupului. Având peste 30 de ani de experienţă ȋn politică externă, ȋn cadrul Guvernului Statelor Unite ale Americii, pentru care a ȋndeplinit mai multe roluri, precum analist premiat, colector, diplomat, manager de politici si lider, dl. Kass se va concentra pe creșterea notorietăţii si impactului la nivel global al Grupului Alexandrion, prin promovarea dialogului și construirea și ȋntărirea relaţiilor cu principalii factori de decizie, oficiali ai guvernelor și factori de decizie politici.

Dl. Nawaf Salameh, Președinte Fondator Alexandrion Group, a explicat că “pe măsură ce Alexandrion Group pășește ȋntr-o nouă eră, cu o concentrare puternică pe dezvoltare și expansiune, este vital să deschidem dialogul și să comunicăm clar și eficient obiectivele, planurile și valorile noastre la nivel internaţional. Scopul meu este să fac istoria, tradiţia, valorile și excelenţa ȋn producţia de băuturi spirtoase și vinuri și ȋn alte sectoare de activitate, cunoscute ȋn 248 de ţări. Astfel, ȋn acest moment crucial al călătoriei noastre, cooptarea lui Nicholas Kass ȋn echipă este un pas esenţial. Rolul său ȋn strategia noastră de expansiune globală este foarte important, iar viziunea și experienţa sa ȋl fac un membru foarte valoros al echipei globale de leadership a Grupului.

Dl. Kass a adăugat “Alexandrion Group este, de mulţi ani, lider al pieţelor de băuturi spirtoase și vinuri din Românian, fiind un motor pentru inovaţie, creștere și dezvoltarea celor mai ȋnalte standarde de calitate. În plus, Grupul devine un competitor puternic pe piaţa globală. Mă bucur să mă alătur grupului ȋn această etapă a evoluţiei sale și sunt entuziasmat să contribui la succesul său.”

Înainte de a se alătura Grupului Alexandrion, dl. Kass a fost Deputy Assistant Secretary of State (2020-2021), Director for European Affairs (2019-2020, 1999-2001) și Director of Intelligence Programs (2006-2008) la Casa Albă (Consiliul Naţional de Securitate). A avut, de asemenea, și rolurile de Deputy National Intelligence Officer for Europe și Senior Analyst pentru Zona Egee/ Mediterana de Est și problemele populaţiei kurde, ȋn cadrul Consiliului Naţional de Informaţii (2018-2019) și team chief for Legislative Affairs (2004-2006), tinând legătura cu Congresul American.

În cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii din Ankara, Turcia (1995-1998, 2001-2003) dl. Kass a fost ofiţerul misiunii diplomatice pentru dezvoltarea relaţiilor cheie cu politicieni, activiști, academicieni, cadre militare cu roluri de conducere și lideri religioși.

Nicholas Kass a lucrat, de asemenea, ȋn cadrul Agenţiei Centrale de Informatii.