A venit în România în urmă cu 34 de ani pentru a studia medicina. Nawaf Salameh a renunțat la visul de a deveni regizor de film în Italia sau SUA, dar a creat, pe plan local, un business de premiu Oscar.
Deși provine dintr-o familie înstărită din Marmarita (Siria), Nawaf Salameh și-a dorit să plece pe alte meleaguri, pentru a deveni regizor de film. Își dorea să ajungă în Italia sau SUA, însă la îndemnul mamei sale a ales România, pentru asemănările dintre Biserica Ortodoxă și Biserica Antiohiei. „Am fost cu tata la Ambasada României din Damasc să ne interesăm de facultate. Taxa pentru a deveni regizor era de trei ori mai mare decât cea de la medicină. Tata fiind farmacist mi-a recomandat să urmez Facultatea de Farmacie și să preiau afacerea familiei”, își amintește Nawaf Salameh, președintele și fondatorului Alexandrion Group.
El a ales medicina, pe care a absolvit-o în România, la puțin timp după Revoluție. În toamna anului 1991, a optat să se specializeze și să facă rezidențiatul în Grecia. Doi ani mai târziu a renunțat însă la bisturiu și halatul alb pentru a deveni antreprenor. Mai întâi a intrat în comerțul cu dulciuri, iar apoi i s-a propus să preia o mică distilerie în Creta. Acolo se produceau Alexandrion, Kreskova, dar și alte băuturi tradiționale grecești.
Alexandrion, o afacere cu multe stele
În 1994, Nawaf Salameh înființează Alexandrion Grup România. „Am devenit om de afaceri în Grecia, dar locul meu unde am crescut de la 17 ani a fost România. Nu puteam să aleg o altă țară, deși derulam afaceri și în Serbia, Bulgaria, Rusia sau alte state“, spune omul de afaceri. Mai întâi, produsele fabricate în Creta erau distribuite atât în România cât și în țările învecinate. Mai apoi, în județul Prahova, începe principala investiție, prin care în doar câțiva ani a ajuns lider pe piața băuturilor alcoolice. „Numele Alexandrion l-am ales pentru că era cel mai vândut produs al meu, iar după anul 2000 businessul a luat amploare“, spune antreprenorul, cu mențiunea că în perioada 2001- 2003 a reușit să achiziționeze una dintre cele mai renumite fabrici din România din domeniul băuturilor din fructe, Saber- Rădăuți, cu o tradiție îndelungată (1789).
Tot atunci, omul de afaceri și-a adăugat în portofoliu și brandul Alexander. Despre distileriile Alexandrion de la Dealu Mare trebuie menționat că se întind pe o suprafaţă de 200.000 mp şi beneficiază de cele mai moderne tehnologii din Europa: distilerii multifuncționale, unice în România (pentru vin, fructe și cereale), cramă subterană cu o capacitate de peste 3.000 butoaie şi o secţie de îmbuteliere de 10.000 mp.
Povestea Brâcoveanu și strategia de dezvoltare
Cel mai renumit produs creat de Nawaf Salameh este vinarsul Brâncoveanu. Omul de afaceri și-a propus să lanseze acest produs în 2005, însă evenimentul oficial a avut loc abia un an mai târziu, în prezența maestrului Mircea Albulescu. Despre vinarsul Brâncoveanu, Nawaf Salameh spune că a ajuns să fie cel mai exportat produs atunci când românii vor să trimită cadouri în străinătate. „Din 100 de cadouri trimise de români peste hotare, vinarsul Brâncoveanu se află în 99 de pachete. Nu este vorba doar de calitate ci de povestea și tradiția românească“, susține antreprenorul.
În ultimii ani, vinarsul Brâncoveanu a fost distins cu numeroase premii și medalii de aur la cele mai importante concursuri internaționale, fiind un produs de calitate superioară și recunoscută la nivel mondial.
Așa cum îi stă bine unui business de renume, Alexandrion Group are o strategie pe termen mediu și lung. Potrivit lui Nawaf Salameh, grupul are definitivată o strategie pe 30 de ani, iar din 5 în 5 ani această strategie este actualizată. De exemplu, în acest an, așa cum spune Salameh, strategia făcută în 2012 a ajuns în anul cinci. “În urmă cu cinci ani ne-am propus ca Alexandrion să ajungă un jucător la nivel global, intrarea pe piața americană să fie făcută din postura de producător și nu de comerciant sau trader, în America Latină și Brazilia suntem prezenți de aproape 12 ani, dar ne-am propus să intrăm și pe partea de producție, cu o distilierie”, detaliază omul de afaceri.
Totuși, principala piață a businessului Alexandrion Group rămâne în continuare România, unde compania deține poziția de lider și furnizează 90% din produsele fabricate în cele două unități, la Dealu Mare și Rădăuți. Exporturile ajung în peste 30 de state din mai multe continente.
În acest sens, compania a început încă de anul trecut să-și majoreze capacitatea de producție la Dealu Mare, unde planurile, așa cum spune CEO-ul Alexandrion Group, sunt de a mări capacitatea de trei ori. În același timp și capacitatea de stocare va fi majorată.
O nouă țintă
În vara acestui an, omul de afaceri a anunțat că Alexandrion Group va construi de la zero o nouă distilerie în Statele Unite ale Americii, în statul New York. „Vom construi o distilerie cu suprafaţă similară celei din România, poate puţin mai mare“, spunea, în iulie, Nawaf Salameh. Investiția totală este aproximată la 100 milioane de dolari, iar planul prevede obținerea primelor produse până la finele anului viitor. Investiția va fi realizată din surse proprii și credite bancare. „Am purtat discuții cu cele două bănci de stat din România, dar nu am găsit înțelegere la niciuna dintre ele“, ne-a mărturisit CEO-ul Alexandrion, care ne-a menționat că finanțarea o are asigurată de la bănci străine.
O altă problemă a mediului de afaceri românesc este reprezentată de faptul că nu există o reglementare a holdingului. „O astfel de lege este necesară României, așa mulți antreprenori și-ar forma holdingul în România și nu și-ar mai înregistra businessurile în alte țări“, a explicat antreprenorul, cu mențiunea că de anul trecut a înființat holdingul Alexandrion în Cipru, pentru a putea intra într-o nouă etapă de dezvoltare. “Nu ne-am dus în Cipru să ne ascundem businessul, ci pentru a putea dezvolta Alexandrion pe plan global”, spune omul de afaceri.
Această dezvoltare vizează noua distilerie din SUA și o nouă unitate de producție în Brazilia, în următorii doi-trei ani. Nici investițiile de pe plan local nu au fost uitate, Nawaf Salameh precizând că România este o piață strategică pentru Alexandrion Group.
În acest sens, omul de afaceri investește anual milioane bune de euro atât în brandurile Alexandrion cât și în capacitatea de producție și de stocare. Mai mult, în toamna acestui, omul de afaceri, care deține și titlul de „Keeper of the Quaich“ a anunțat debutul primei producții de distilat de malt, care va sta la baza primului single malt produs în România.
“Pot spune că unul dintre visurile mele s-a împlinit. Prin această realizare am reușit să punem România pe harta producatărilor de whisky single malt. Iar pentru ca produsul nostru să fie desăvârșit, conform regulilor, trebuie să mai avem răbdare încă trei ani pentru a savura primul single malt produs în România de către Alexandrion Group”, declara Nawah Salameh, în luna septembrie, cu ocazia anunțării primei producții de distilat de malt, care vas ta la baza primului single malt produs în România.
Anul viitor, pentru a celebra centenarul României, Alexandrion Group a pregătit o surpriză consumatorilor de whisky din România.
„Am cumpărat cantități importante de whisky din Scoția și vrem ca anul viitor să facem a doua maturare în România. Nu va fi un produs 100% românesc, dar va fi primul single malt pe care îl vom lansa noi pe piață, până când vom ieși cu produsul fabricat de noi”, spune Nawaf Salameh.