Alexandru Arșinel, reacție tulburătoare după moartea lui Ion Caramitru. A fost afectat profund
Alexandru Arșinel este foarte întristat după pierdere suferită, spunând astfel că își așteaptă rândul din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă.
„Mă leagă multe amintiri de Ion Caramitru, încă din facultate, daca spun din facultate, spun de acum 50 de ani. M-am înțeles bine cu el, chiar dacă, uneori, întâlnirile noastre erau mai aspre, dar de fiecare dată ne uneam forțele pentru binele artiștilor.
Așa au apărut o serie de drepturi pe care le-au obținut artiștii într-o perioada foarte grea, lefurile, indemnizațiile, tot ce era legat de artă, știință, erau foarte mici, si uite așa au existat multe întâlniri din care artiștii si nu numai doctori etc au obținut unele drepturi. Și asta în mod special datorită lui Ion Caramitru, regret dispariția lui.
Greu de suportat și nu mai e mult și urmează și altele, alte personaje, pentru ca a venit vremea scadențelor. Mai sunt artiști și personalități care își așteaptă rândul. Îmi aștept rândul și eu. Nu sunt prea grozav cu sănătatea, dar mergem înainte. Poate vom mai depăși niște momente. În spital veți auzi ca am fost mereu pentru ca fac analize la 3 luni, dar asta nu înseamnă ca m-am internat mereu”, a mărturisit Alexandru Arșinel.
Se cunoșteau din facultate
Amintim că Alexandru Arșinel și Ion Caramitru s-au cunoscut când erau în facultate și au rămas buni prieteni de-a lungul timpul. De asemenea, îndrăgitul actor a vorbit și anterior despre problemele sale de sănătate, dezvăluind că până acum nu a primit un diagnostic clar din partea medicilor.
„Nu am o stare fizică prea bună, am mers zilele trecute la spital, am fost la mai multe spitale, nu știu ce am exact, nici medicii parcă nu îi dau de cap. Trebuie să mai umblu să vedem ce îmi găsesc doctorii, am încredere în ei că vor găsi o soluție. Nu mă simt bine fizic, parcă nu mai am putere așa, nu știu să îți explic exact”, a spus Alexandru Arșinel.