UPDATE: Reacția lui Orban cu privire la noua funcție a lui Alexandru Cumpănașu
Ludovic Orban a vorbit, luni seara, despre faptul că va fi revizuită componenţa comitetelor consultative care participă la pregătirea acordului de parteneriat cu UE pentru viitorul exerciţiu financiar multianual şi a opinat că organizaţia lui Alexandru Cumpănaşu nu ar trebui să participe la elaborarea acestui acord.
Atac la Alexandru Cumpănașu
„Din câte ştiu eu, nu ar trebui să participe la elaborarea acordului de parteneriat (organizaţia lui Alexandru Cumpănaşu – n.r.) pentru că a participat la consumul de fonduri europene sau consumul de resurse publice. Or, aici, avem nevoie de organizaţii care, într-adevăr, să cunoască bine nevoile anumitor segmente din societate pentru a putea identifica cea mai bună utilizare a banilor publici, care să fie în beneficiul cetăţenilor, nu în beneficiul unor şefi de organizaţii. Pur şi simplu, au mai apărut şi alte organizaţii din cauza unei tratări superficiale a acestei probleme, dar garantez că vom revizui componenţa acestor comitete consultative şi că vom include organizaţii cu adevărat reprezentative, care au un cuvânt serios de spus în pregătirea viitorul exerciţiu financiar multianual”, a declarat Ludovic Orban, la Digi 24.
Prim-ministrul a explicat că a primit propunerile privind componenţa acestor comitete de la Ministerul Fondurilor Europene şi le-a semnat aşa cum i-au fost înaintate, dar că acum se face o evaluare serioasă a tuturor membrilor şi deciziile vor fi comunicate în această săptămână.
Evaluare serioasă
„În pregătirea acordului de parteneriat cu Uniunea Europeană privitor la viitorul exerciţiu financiar multianual s-au creat nişte comitete consultative care să participe la structurarea modului în care vor fi cheltuiţi banii europeni în perioada 2021-2027. Eu am primit propuneri pentru componenţa acestor comitete consultative de la Ministerul Fondurilor Europene, eu le-am semnat aceste propuneri aşa cum mi-au fost ele înaintate. Sigur că, ulterior, am constatat că aproape erau un copy-paste după componenţa acestor comitete care au fost, probabil, în 2014 şi am dispus de cinci zile o evaluare foarte serioasă a tuturor organizaţiilor patronale, a tuturor confederaţiilor şi federaţiilor sindicale care pot să participe la acest efort şi, de asemenea, al tuturor organizaţiilor neguvernamentale care au avut rezultate în activitate şi care pot să fie parte la acest proces. Şi deciziile privitoare la aceste comitete consultative vor fi modificate în cursul acestei săptămâni”, a arătat Ludovic Orban.
Acesta a mai spus că evaluarea se va face după criterii obiective şi că vor intra în componenţa acestor comitete foarte multe organizaţii patronale, sindicate şi organizaţii nonguvernamentale care nu au fost incluse în decizia de săptămâna trecută.
Știre inițială:
Potrivit unor surse guvernamentale, decizia a fost luată dintr-o „eroare birocratică” și care va fi revizuită, notează Digi24.
Bafta lui Cumpănașu
Coaliția Națională pentru Modernizarea României a fost desemnată printr-o decizie a premierului Ludovic Orban, publicată în Monitorul Oficial pe 27 aprilie, să facă parte dintr-un organism consultativ, coordonat de Ministerul Fondurilor Europene. Reprezentanți ai Guvernului au declarat că este vorba despre „o eroare birocratică, au fost preluate propuneri mai vechi aflate în circuit care nu au fost actualizate”. Potrivit acelorași surse, decizia va fi revizuită. Mai exact, organizația condusă de Alexandru Cumpănașu a fost inclusă în Comitetul pentru Parteneriatul cu Mediul de Afaceri, odată cu decizia Guvernului de înființare a acestuia.
Un comitet foarte extins
Acest comitet are rol consultativ în elaborarea și implementarea programelor operaționale aferente cadrului financiar multianual 2021-2027. Din el fac parte peste 30 de instituții și organizații, precum Academia Română, Asociația Constructorilor de Automobile din România, Asociația Română a Băncilor, Camera de Comerț și Industrie a României, Sanofi ori Coaliția pentru Dezvoltarea României.
În ținta DNA
În decembrie 2019, Alexandru Cumpănaşu a fost pus sub acuzare de DNA Constanța pentru furnizare de date false într-un proiect cu fonduri europene derulat de SNSPA. El a spus atunci că a fost chemat la DNA pentru a fi audiat într-un dosar care vizează un proiect al SNSPA, dar a ținut să precizeze că nu a mințit în privința studiilor sale și doar universitatea trebuie să răspundă cu privire la legalitatea angajării. Totodată, el a anunțat că îl va da în judecată pe Remus Pricopie, rectorul SNSPA.
Un ONG bine garnisit cu bani europeni
În declarația de avere publicată cu ocazia candidaturii la prezidențiale, Alexandru Cumpănașu a declarat că a primit un salariu peste 5.500 lei pe lună de la SNSPA în 2018 și alți 4.900 lei pe lună de la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCIDI), deși nu are studii superioare. El a câştigat zeci de milioane de lei din proiecte cu fonduri europene derulate de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, ONG-ul fondat și condus de el. Parteneri i-au fost mari instituții academice și Ministerul Dezvoltării, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Academia de Poliție, Autoritatea pentru Cercetare ori primării de sector. Odată ce proiectele au început să fie implementate, Cumpănașu și soția lui au ajuns să fie plătiți în calitate de experți.