La începutul secolului al XIX-lea, pe vremea când ultimul vodă fanariot îşi începuse domnia, în casa din mahalaua Olteni a marelui negustor de lipscănie Nicolae Kirilof a văzut lumina zilei fiul acestuia, pe nume Alexandru.

Alexandru Kirilof a primit o educaţie desăvârşită şi o aleasă cultură, la nivelul exigenţelor vremii şi potrivită înfloritoarei stări materiale şi sociale a familiei sale. După studii economice la Leipzig şi Paris, Alexandru Kirilof a întreprins o serie de călătorii prin Europa, pentru a-şi întregi cultura generală şi a descoperi lumea civilizată.

După decesul tatălui său, în 1849, a primit moştenire firma înfiinţată de acesta, „Kirilof tatăl şi fiul“ – pe atunci renumită -, pe care a dat-o însă ca zestre surorii sale Iulia, în momentul căsătoriei acesteia cu negustorul Luca Lucasievici.

Alexandru avea însă un alt ideal, mai potrivit vremurilor care se anunţau: a păstrat Hanul cu Tei şi s-a făcut bancher, ocupaţie care, după părerea sa, era mai apropiată de firea şi de cultura pe care le avea. Pe de altă parte, noţiunea de credit comercial începea încetul cu încetul să se impună. Vastele relaţii comerciale pe care negustorii din ţară le aveau cu cei din străinătate şi aprovizionările cu mărfuri pe rute maritime necesitau organizarea unor instituţii de credit serioase, capabile să finanţeze şi să susţină asemenea iniţiative, punându-le la dispoziţie banii necesari. De altfel, în 1871, câţiva bancheri mai însemnaţi din Principatele Unite au declanşat procesul de fondare a Bursei Române, alt mecanism esenţial de atragere de finanţări pentru companii. Alexandru Kirilof a făcut parte din comitetul de conducere al Bursei după constituirea acesteia.

Personajul nostru s-a implicat financiar şi în susţinerea regimului liberal revoluţionar de la 1848, alături de Niculae Ciurcu, proprietar al moşiei Şercaia din Ardeal şi antreprenor al Poştei de la Şercaia până la Sibiu. Alături de I.C. Brătianu, C.A. Rosetti şi unul dintre fraţii Golescu, Alexandru Kirilof a făcut parte din comitetul clubului „Regenerarea“, fondat în iulie 1848 pentru a pregăti alegerile pentru Constituantă. În 1849, după eşecul Revoluţiei, a fost pentru o vreme exilat şi încarcerat la Câmpulung.

Deşi nu a reuşit, până la decesul său (survenit în anul 1881), să facă din activitatea sa de bancher o afacere de succes, Alexandru, prin firea sa aristocratică, prin distincţia şi cultura sa, ajunsese a fi simpatizat de toată boierimea. Vechea reşedinţă din mahalaua Olteni a fost mobilată cu piese aduse de la Paris şi Londra. Obişnuia să iasă din casă în caretă de lux, „la şosea“, şi întotdeauna, toamna şi primăvara, purta pe umărul drept un mare şal făcut din stofă fină englezească, care măsura exact trei metri.