PROFIL Alexandru Tălnaci debordează de energie, s-a înarmat cu o doză sănătoasă de curiozitate și reprezintă România la concursurile internaționale de informatică.
mintește-ți ce făceai când aveai 13 ani. Care a fost cea mai mare realizare a ta? Aproape sigur, nu a fost să câștigi aurul la o etapă națională a unui concurs de programare sau argintul la etapa mondială. Este, totuși, povestea lui Alexandru Tălnaci, un puști cu idei extraordinare care face parte din noua generație, crescută cu social media și care mănâncă informatică „pe pâine”.
Primele linii de cod
Alexandru Tălnaci a câștigat aurul la etapa națională a concursului Infomatrix 2017, secțiunea Programming, și argintul la etapa mondială a competiției, reprezentând România, cu aplicația Bucharest Hospitals.
Are 13 ani și este elev în clasa a 7-a la Școala Gimnazială Mircea Eliade din Oltenița. Pentru el, informatica este o pasiune. Dacă la vârsta de cinci ani cei mai mulți încă nu lasă mașinuțele sau figurinele din mână, Alexandru a dat peste un alt tip de jucării. El a început să se joace cu sisteme de operare, cu antiviruși, iar ulterior a descoperit softuri video precum Sony Vegas sau Adobe After Effects, care i-au stârnit interesul. Astfel, nu este de mirare că, de-a lungul timpului, a editat diverse filmulețe care pot fi găsite pe canalele sale de Youtube și care i-au adus premii la concursurile de profil. Sau că a primit nenumărate medalii pentru „invențiile” cu care s-a prezentat la concursurile de informatică.
Din dragoste pentru coduri
Mai întâi, s-a lăsat uimit de funcționalitatea codurilor și de faptul că îi permit să dezvolte, nu cu foarte mare chin, cam tot ceea ce-și propune. Primul său soft se numește InfoOltenita. Este vorba despre o aplicație pentru telefoane mobile, care rulează în sistemul de operare Android și arată punctele de interes, numerele de telefon și locațiile importante din oraș. Cu acesta a luat mențiune la un concurs de informatică. A doua aplicație se numește TankDuino, care controlează un tank pe platforma Arduino prin Bluetooth. Aici, tankul are numeroase funcții, de preluare temperatură, activare/dezactivare lumină, mers în față – spate-stânga-dreapta, are o funcție de urmărit linia, camera video care filmează în direct și numeroși alți senzori etc.
A învățat singur, din tutoriale de pe Youtube și din cărți de specialitate. Spune că nu are un profesor sau mentor în spate și, pentru că tehnologia avansează foarte repede, mărturisește că i-ar plăcea foarte tare ca toate școlile din țară să fie dotate cu o sală de informatică. „Dar pentru acest lucru este nevoie de bani. Nu cred că într-o oră, două, la școală, s-ar putea face performanță. De accea, este nevoie să înveți și acasă”, adaugă el. Alexandru îi sfătuiește pe tinerii curajoși, ca el, care dacă vor să se apuce de programare, să învețe limba engleză.
Ca planuri de viitor, tânărul vrea să urmeze un liceu de informatică și o facultate de profil. Cele mai bune sfaturi pe care le-a primit vreodată? Au venit de la părinți. „M-au învățat să fiu un copil respectuos, perseverent și să lupt pentru adevăr”, mărturiește el.
Cum a apărut Bucharest Hospitals
Aplicația Bucharest Hospitals ajută românii de pretutindeni să găsească, foarte repede, spitalele din București. Creată în Android Studio, Alexandru spune că este ușor de folosit pentru că are un motor de căutare care poate verifica numele spitalelor sau departamentele acestora. Cum i-a venit ideea? Atunci când era mic, Alexandru a avut probleme de sănătate. Când a văzut cât de mult se chinuiau părinții să găsească infromații despre diverse spitale și doctori buni, și-a dat seama că este necesară existența unei aplicații care să faciliteze relația dintre medici-pacienți.
De asemenea, în aplicație mai este implementat modulul de recenzii, unde utilizatorii pot adăuga review-uri despre fiecare spital sau le pot citi pe ale altor pacienți. „Dacă un user scrie cuvinte neortodoxe, algortimul de protecție îi va bloca adăugarea de recenzii”, explică el. Conform spuselor sale, cea mai importantă funcţie este butonul de apelare al numărului unic de urgenţă 112, care trebuie accesat doar pentru urgențe.
Pentru concurs, Alexandru Tălnaci a mai adăugat și un interpretor de analize şi o funcţie de programare la doctor (după nume, prenume, data, ora, număr de telefon şi adresa de email). Însă aplicației, existentă deja în Google Play, îi va face un update în viitor cu aceste funcţii. Aplicaţia poate fi extinsă la nivel naţional şi, de asemenea, poate fi personalizată pentru toate instituţiile şi toţi doctorii din ţara.
Realizările lui Alexandru
La 11 ani – clasa a V-a (2015)
u Medalia de argint – Infomatrix 2015 – Secțiunea „Short Movie“ – Driving to Redemption
La 12 ani – clasa a VI-a 2016
u Medalia de bronz – Infomatrix 2016 – Secțiunea „Short Movie“ – Dancing
u Mențiune – Empowersoft 2016 – cu softul InfoOltenita (aplicație pentru telefoane mobile)
u Mențiune – Dual PC 2016 – Secțiunea Afiș
u Mențiune – Dual PC 2016 – Secțiunea Fotografie
u Premiul Asociației de părinți din Școala Radovanu (pentru creșterea prestigiului unității de învățământ prin rezultate deosebite obținute la învățătură, la olimpiade și la concursurile școlare județene)
La 13 ani – clasa a VII-a (2017)
u Medalia de aur – Infomatrix 2017, Etapa Națională – Secțiunea „Programming“, cu aplicația ‚Bucharest Hospitals“ – Calificat la Etapa Mondială
u Premiul III – Dual PC 2017 – Secțiunea „Afiș“
u Mențiune Specială – MobilPRO 2017 – Secțiunea „Aplicații mobile“
u Medalia de argint – Infomatrix 2017 Etapa Mondială – Secțiunea „Programming“ cu aplicația „Bucharest Hospitals“.