Deputatul democrat-liberal Alexandru Nazare, fost ministru al transporturilor, solicită premierului Victor Ponta și ministrului transporturilor, Dan Șova, să prezinte public stadiul negocierilor la autostrada Comarnic-Brașov pentru a nu repeta experiența Bechtel, se menționează într-un comunicat remis presei.
"Să facă publice negocierile cu constructorii și finanțatorii autostrăzii Comarnic-Brașov, precum și corespondența cu Eurostat în această problemă. Conform declarațiilor reprezentanților INS există unui punct de vedere preliminar din partea Eurostat care menționează că plățile pe care le va face statul român în cadrul acestui proiect nu vor fi contabilizate în afara deficitului bugetar agreat cu instituțiile financiare internaționale", se menționează în sursa citată.
'Nu este vorba de o derogare. EUROSTAT nu dă derogări pentru a introduce sau nu ceva în deficit. A fost vorba de o scrisoare de opinie pe care institutul (nr. INS) a transmis-o la EUROSTAT privind modul de tratare a acestui contact parteneriat de tip public privat pentru Autostrada Comarnic-Braşov. Noi am făcut o analiză, pe baza contractului, a riscurilor şi a modului în care aceste riscuri se împart între partenerul public şi cel privat şi ne-am spus opinia EUROSTAT-ului, care a analizat-o, a analizat şi contractul şi ne-a dat un răspuns prin care ni se spune, ceea ce era corect, că având în vedere că riscurile de construcţie şi de exploatare sunt asumate într-o mai mare măsură de partenerul public decât de cel privat, acest contract va avea impact pe deficit şi va trebui prins în administraţie publică', a declarat, săptămâna trecută, Adriana Ciuchea, şeful Direcţiei de Conturi Naţionale din cadrul Institutului Naţional de Statistică.
”Verdictul Eurostat în ceea ce privește autostrada Comarnic-Brașov confirmă ceea ce a susținut PDL încă de la anunțul triumfal al cuplului de comici vestiți ai ecranului, Ponta-Șova și anume că ne îndreptăm spre un nou contract de tip Bechtel. Chiar dacă acesta este un punct de vedere preliminar, el nu poate fi ignorat. Premierul Ponta s-a angajat în ianuarie că proiectul nu va afecta deficitul bugetar, iar contractul va fi încheiat după ce se obține avizul pozitiv al Eurostat. În condițiile actuale ce se va întâmpla cu proiectul acestei autostrăzi? Contabilizăm deja o nouă minciună a cuplului Ponta-Șova pentru că nu va putea fi început proiectul sau împovărăm bugetul de stat cu plăți de sute de milioane de euro?”, a declarat, în comunicat, Alexandru Nazare.
La începutul anului, fostul ministru al transporturilor declara că este inacceptabil ca un proiect în concesiune, lansat în procedură de licitație cu o valoare estimată de 1,2 miliarde euro și cu o lungime de 58 de kilometri să ajungă să coste cu 600 de milioane de euro mai mult și să aibă numai 53 de kilometri.
"Eurostat e o instituție serioasă care nu poate fi păcălită de minciunile lui Ponta și Șova, iar discuțiile acestea trebuiau să aibă loc încă din perioada de pregătire a licitației, așa cum începusem în 2012. PDL va discuta acest subiect și în cadrul întâlnirii pe care o va avea cu delegația FMI pentru că nu putem permite angajarea statului român într-un fiasco care poate depăși ca amploare Bechtelul.”, a mai spus deputatul.
La finele lunii trecute, șeful CNADNR anunța că în luna iunie va fi semnat contractul de concesiune pentru autostrada Comarnic-Braşov , iar cea mai mare parte a finanţării a fost deja identificată.
"Autostrada va fi realizată în etape. Vom şti termenul de finalizare după semnarea contractului, la fel şi costurile, în funcţie de negocieri. Riscul de trafic este preluat de stat, iar partenerul privat nu are nicio opţiune în privinţa stabilirii taxei de autostradă. Am făcut o simulare, care acum ne indică o taxă de 7 lei, dar nu vă pot spune dacă atunci va fi de 7 lei sau 10 lei', a arătat acesta.
'În acest moment, în luna mai 2014, nicio autostradă din România nu s-ar putea susţine din trafic (din taxa de autostradă – n. r.)', a completat el.
Premierul Victor Ponta a anunţat, pe 19 decembrie, că asocierea Vinci-Strabag-Akor a câştigat licitaţia pentru realizarea tronsonului de autostradă Comarnic – Braşov.
Prima autostradă cu taxă
Contractul se va întinde pe 360 de luni (30 de ani), această perioadă incluzând etapa de construcție și pe cea de operare și întreținere. În cei 27 de ani de operare, statul român va acorda plăți de disponibilitate constructorului pentru a compensa veniturile provenite din taxă. Per total, costurile ar putea ajunge la aproximativ 4 miliarde de euro. Proiectul Comarnic-Brașov este extrem de important pentru strategia actualului guvern în materie de autostrăzi. Practic, de succesul său depind și celelalte proiecte care vor fi dezvoltate în parteneriat public-privat sau în concesiune, unele deja scoase în procedura de dialog competitiv (Pitești-Craiova, Centura Sud a Capitalei). Realizarea autostrăzii Comarnic – Brașov a ajuns în prezent la a treia încercare, după ce tentativele precedente au eșuat înainte să se ajungă la demararea vreunei lucrări. Prima eșuare a avut loc în anul 2005, imediat după instalarea guvernul Tăriceanu, după ce fostul guvern a semnat, în octombrie 2004, contractul de parteneriat public-privat cu Vinci pentru realizarea a 36 de kilometri de autostradă între Comarnic și Predeal, la un cost de 480 milioane de euro. Discuțiile privind realizarea autostrăzii între Comarnic și Brașov au fost reluate în 2008, un an mai târziu fiind selectată asocierea Vinci – Aktor pentru realizarea proiectului în parteneriat public-privat.
În aprilie 2010, consorțiul Vinci – Aktor a denunțat unilateral contractul, motivul oficial fiind lipsa fondurilor. Reprezentanții consorțiului au arătat atunci că statul român nu a acceptat anumite clauze, situație care a condus la imposibilitatea de a obține finanțare pentru proiect.