‘Au fost discuţii oficiale atât în DG Regio, cât şi la nivelul comisarului Hahn (comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn n.red), în care am explicat în detaliu necesitatea de a avea astfel de utilaje şi consecinţele benefice ale utilizării unor utilaje în regie proprie. Bineînţeles că am subliniat şi faptul că principalele rute, drumurile naţionale, autostrăzile, fac parte din reţeaua TEN-T. Experienţa ultimei ierni, dar şi experienţa din trecut, ne spun că sunt situaţii în care aceste rute, care fac parte din reţeaua europeană, în timpul iernii se blochează, mai ales al iernilor foarte grele ca cele din ultima vreme. Experţii de la Comisie au fost în principiu de acord cu finanţarea unui astfel de proiect’, a explicat ministrul Transporturilor.
Oficialul a precizat că, în momentul de faţă, atât la nivelul CFR cât şi la nivelul Companiei de Drumuri Naţionale /CNADNR/ se lucrează la o analiză cost-beneficiu şi la scrierea cererii de finanţare, astfel încât proiectul să fie cât mai bun, cât mai cuprinzător şi cu explicaţii suficient de detaliate, pentru ca DG Regio să accepte proiectul.
‘(…) îmi doresc ca până în iarna viitoare să putem să avem proiectul scris, să îl trimitem spre aprobare la Bruxelles, să putem desfăşura procedurile de contractare şi să şi beneficiem de pe urma lui. Au fost şi alte ţări europene care au beneficiat de pe urma unor astfel de programe, de exemplu Polonia şi Grecia, ultima de fonduri pentru echipamente de pompieri după incendii. Noi pe asta ne-am fundamentat solicitarea. Pe faptul că există şi precedent’, a explicat Alexandru Nazare.
România încearcă să realizeze un proiect care să permită achiziţia unor astfel de utilaje, atât pentru căi ferate şi autostrăzi aflate pe reţeaua europeană de transport /TEN-T/, dar şi pentru Dunăre, neexistând la ora actuală un spărgător de gheaţă dotat pentru restabilirea circulaţiei pe fluviu, blocat de gheaţă timp de o lună la începutul acestui an.
SURSA: Agerpres