Alexandru Rafila a dat cărțile pe față: Închiderea școlilor de către Ministerul Educației este o soluție de compromis.

Rafila susține că nu este adeptul unei întreruperi pe o perioadă atât de îndelungată, dar, în același timp, spune că ministrul Sorin Cîmpeanu a luat o decizie rezonabilă.

Alexandru Rafila a dat cărțile pe față: ”În Franţa se închid şcolile, părinţii sunt îngrijoraţi”

Medicul Alexandru Rafila, a declarat, miercuri seară, că vacanţa de o lună a elevilor este o soluţie de compromis gândită de ministrul Educaţiei, iar argumentul acestuia este ”rezonabil”.

”În Franţa se închid şcolile, părinţii sunt îngrijoraţi. În România sunt închise de un an de zile şcolile. Noi ne mirăm de Franţa. Acum s-a ajuns într-o situaţie limită, în acest moment. Sigur, la noi nu sunt închise, merg copiii în vacanţă”, a declarat Rafila la Digi24, miercuri seară.

Întrebat dacă luna de vacanţă este justificată, Alexandru Rafila a răspuns că este o soluţie de compromis.

”Părerea mea este că e o soluţie de compromis pe care a gândit-o ministrul Educaţiei. Eu nu sunt adeptul întreruperii pentru o perioadă aşa lungă a activităţii copiilor.

”Argumentul dânsului este rezonabil”

Argumentul dânsului este rezonabil. Spune că dacă vom intra în perioada aceasta de 4 săptămâni de vacanţă, există o speranţă ca în luna mai copiii să revină la cursuri şi să poată să îşi încheie activitatea până la jumătatea lunii iunie”, a declarat Rafila, potrivit news.ro.

Cei mai mulţi dintre elevi intră din 2 aprilie în vacanţă până în 4 mai.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat marţi seara că elevii ar putea să revină în şcoli cu prezenţă fizică la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, dacă vor fi îndeplinite anumite condiţii care ţin de respectarea regulilor de protecţie, de vaccinarea personalului din învăţământ, testarea cu teste noninvazive, dar şi înregistrarea unui trend descendent în ceea ce priveşte infectările cu noul coronavirus.

Sursa foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu.